Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Am avut noroc, jucăm „acasă” în Cupa României

CS Municipal va întâlni pe Poli Iaşi pe stadionul din Zăvoi

CS Municipal a avut noroc la tragerea la sorţi pentru stabilirea meciurilor din şaisprezecimile Cupei României la fotbal. Astfel, elevii lui Erik Lincar au scăpat de granzii din Liga I şi vor întâlni o formaţie aflată în pericol mare în primul eşalon, CSMS Iaşi, mai exact ultima clasată în acest moment. Moldoveni au acumulat până acum doar patru puncte, toate din rezultate de egalitate, ultimul dintre ele pe propriul teren cu ASA Târgu Mureş. Partida va avea loc pe 23 septembrie, cel mai probabil pe stadionul municipal din Zăvoi, pentru că şansele ca ea să fie televizată sunt minime. Conform regulementului Cupei, meciurile din şaisprezecimi se vor disputa într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. Cu toate acestea, televiziunile vor avea un cuvânt greu de spus în locul de disputare al partidelor. Altfel, până la disputa cu ieşenii, CSM va juca sâmbătă în campionat, pe terenul reşiţenilor de la Metalul.

„Putem obţine o victorie importantă”

Tehnicianul principal al echipei din Zăvoi, Erik Lincar, e convins că elevii săi pot obţine o victorie mare: „Suntem mulţumiţi că jucăm cu o echipă de Liga I care cred că nu este cu mult mai valoroasă ca noi. Ne dă speranţe acest joc, mai ales dacă îl vom disputa cel mai probabil pe propriul teren. Sunt convins că va veni multă lume la stadion, vâlcenii sunt dornici de fotbal de calitate. Sunt şi convins că vâlcenii ne vor încuraja pe tot parcursul întâlnirii şi că ne vor purta spre o victorie importantă.”

„Îi doream pe ieşeni ca şi adversari”

Preşedintele executiv al CSM-ului, Bogdan Medrea, a anticipat că vom întâlni pe Poli Iaşi şi crede că ne putem califica: „Am picat cu unul dintre adversarii pe care îi doream, recunosc. Sunt convins că ne vom califica, s-a văzut şi la meciul cu ACS Poli că băieţii ştiu să se lupte până la ultimul strop de energie la meciurile importante. Lumea va veni în număr mare la stadion, veţi vedea, va fi o emulaţie deosebită. Îi simţim pe vâlceni din ce în ce mai aproape de noi şi vrem să îi răsplătim printr-un cadou cât se poate de frumos – o calificare istorică!”

„Ne batem pentru calificare până la ultima picătură de energie”

Daniel Popescu este, fără doar şi poate, unul dintre fotbaliştii CSM-ului care au confirmat în această ediţie de campionat. În primele trei runde ale campionatului a primit un singur gol, la Pâncota cu Şoimii, în timp ce în disputele cu CS Mioveni şi ACS Poli Timişoara a închis poarta şi a bifat 180 de minute de invincibilitate. Lui „Iker” i se datorează, în mare parte, calificarea în şaisprezecimile Cupei României, după ce a apărat la Slatina două lovituri de la 11 metri. Dani Popescu spune că în meciul de marţea viitoare cu CSMS Poli Iaşi, echipa va face tot posibilul pentru o calificare istorică. „Eu zic că o să ne calificăm! Oricum, ne batem pentru calificare până la ultima picătură de energie. Îi aşteptăm pe vâlceni în număr cât mai mare la stadion, avem mare nevoie de sprijinul spectatorilor. Le mulţumim pentru modul în care ne-au încurajat în derby-ul cu ACS Poli, ne-au dat putere să ne impunem. Mă bucur că vor putea vedea în Zăvoi o echipă de Liga I şi sunt sigur că vor umple stadionul”.

„Sper să facem pe vâlceni fericiţi”

Managerul general al echipei CSM Municipal, Lucian Munteanu, crede că am avut noroc la tregerea la sorţi pentru că CS Municipal va juca pe propriul teren partida din şaisprezecimile Cupei României: „Sincer, nu ne interesa prea mult adversarul decât din punct de vedere al locului de desfăşurare al meciului din şaisprezecimi. Normal că ne doream să jucăm pe propriul teren, în faţa spectatorilor vâlceni. Am avut noroc şi vom juca acasă! Dacă nimeream cu o echipă cu mai mare vizibilitate probabil se televiza şi eram nevoiţi să mergem în alt oraş. E bine aşa, vom juca în Zăvoi şi sunt convins că vom face o partidă mare. Sper ca vâlcenii să vină în număr cât mai mare la stadion, sunt convins că vor veni. De altfel, am văzut la meciul cu ACS Poli Timişoara că spectatorii s-au apropiat foarte tare de echipă. După mult timp, am văzut că oamenii au plecat acasă fericiţi şi cred că şi dacă nu câştigam nu erau supăraţi pe băieţi pentru că i-au văzut cum şi-au dat viaţa pe teren.”