Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Adrian Mutu s-a retras oficial!

Adrian Mutu și-a anunțat retragerea din fotbal, printr-un mesaj postat pe rețea de socializare. „Aici mă opresc! După 30 de ani! Sunt chiar peste 30 de ani de când cu un prieten în fața casei visam să fim mari. Ies din viața de fotbalist supărat pe timp. Pentru ca e ireversibil și pentru că 30 de ani au trecut ca o clipire. Azi mi au rămas amintirile: cu golurile, cu antrenamentele, cantonamentele, cu antrenorii, colegii, cu tristețile , cu bucuriile, dar mai ales cu suporterii. Cu românii mei. Pentru că atunci când m-au aplaudat și mi-au scandat numele am simțit că toată lumea e a mea. Nu fac acum statistici cu performanțele mele. Acestea vor rămâne pentru totdeauna. Azi îmi caut în suflet. Azi îmi vin în minte stadioanele pline de la echipa națională. Să joc pentru naționala tării mele a însemnat să simt mândria aceea pe care am avut-o doar atunci când mi s-au născut copiii. La imnul țării mele, acolo jos, pe gazon, cu 10 pe spate și cu banderola de căpitan pe braț îmi auzeam bătăile inimii amplificate de 1000 de ori. N-a existat pentru mine o onoare mai mare ca asta. Și vă mulțumesc! Am jucat pentru mai multe echipe. Toate au un loc special în viața mea.! FC Argeș, începuturile. Apoi Dinamo, club care m-a aruncat în fotbalul adevărat. Au urmat peste 100 de goluri în Serie A și 35 pentru Echipa Națională. Dar a fost și Fiorentina. Care are un loc aparte în sufletul meu. Vă mulțumesc fiorentini! M-ați iubit mereu, necondiționat ! Cine consideră că i-am greșit, îi rog să accepte scuzele mele. Cui m-a criticat, îi mulțumesc! Le mulțumesc jurnaliștilor. Au fost parte din povestea mea de fotbalist. Indiferent în ce fel, indiferent cum. Mulțumesc tuturor pentru tot! N-am fost un înger, dar nici un demon. Am fost eu, Adrian Mutu! Vă mulțumesc din suflet! „

Chipciu îi mulțumește

Alex Chipciu a postat tot pe o rețea de socializare un mesaj pentru Adrian Mutu: „Aveam 10 ani când l-am văzut prima dată jucând. Am mers atunci în Ghencea la un meci Steaua – Dinamo și m-am bucurat la un penalty ratat de el. Am copilărit urmărindu-l la meciurile echipei naționale și, peste ani, am ajuns să marchez în același meci cu el (Ungaria – Romania 2-2). Indiferent ce ar spune lumea, rămâne un jucător uriaș în istoria noastră și o să aibă admirația mea pe viață. Mulțumim, Adrian Mutu”.

Panduru vrea meci de retragere

Fostul internațional, Basarab Panduru, crede că Adrian Mutu ar merita un meci de retragere: „Cred că a fost unul dintre marii jucători ai României. Nu cred că va mai marca vreun român atâtea goluri câte a marcat el în Italia, peste 100 de goluri. Multe goluri în Italia, multe goluri pentru națională. De unde a plecat și unde a ajuns, e un salt uriaș. A ajuns foarte departe și a făcut enorm pentru fotbalul românesc. Aș vrea să se ocupe cineva să-i facă un meci de retragere, indiferent că a avut problemele pe care le-a avut”, a declarat Panduru la Dolce Sport.

Adrian Mutu, pe scurt

Adrian Mutu și-a început cariera profesionistă de fotbalist la FC Argeș Pitești, unde a marcat 11 goluri în 41 de jocuri, până a fost vândut pentru 600.000 € (760.000$) la Dinamo București. Perfomanțele imense ale lui Mutu au început să se vadă cu ajungerea la Dinamo. A înscris 26 goluri în 18 jocuri, având un rol foarte important la câștigarea campionatului și a cupei României de către Dinamo, dar în retur, a fost transferat la Inter. După ce a fost transferat la Inter, pentru 1.200.000 € (1.500.000$), Mutu n-a reușit să se impună în Serie A, unde a jucat doar 10 meciuri și n-a marcat deloc. Însă în Cupa Italiei a jucat 4 meciuri, marcând 2 goluri. Apoi a fost transferat la Hellas Verona pentru 4.000.000 €. În august 2003, Chelsea i-a plătit Parmei 22,5 milioane € (cca £15.8 mln) pentru transferul lui Mutu,[10][11][12] La Chelsea Mutut a debutat cu patru goluri în trei meciuri, inclusiv odublă în victoria cu 4–2 asupra rivalilor londonezi Tottenham Hotspur, dar, ulterior, golurile sale „s-au mai rărit” spre finalul sezonului. Sosirea lui Jose Mourinho la Chelsea a adus certuri între ei, acuzându-se reciproc de minciuni. În septembrie 2004, a fost găsit pozitiv cu cocaină la un test anti-dopping. A fost concediat de club și suspendat 7 luni, de la data de 29 octombrie 2004 până în 18 mai 2005, și amendat cu 20.000 £ de către Federația Engleză de Fotbal. Clubul englez susține că, prin comportamentul său, Adrian Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire sterline. Mutu a fost iertat de către Roman Abramovici și nu a mai fost nevoit să plătească dauna. Din 2000, de la meciul de debut cu Grecia, Mutu a jucat pentru România 71 de meciuri și a marcat 35 goluri. Turneele internaționale la care a evoluat Mutu au fost Euro 2000 șiCampionatul European de Fotbal 2008, unde a marcat singurul gol al naționalei române în meciul contra Italiei, dar a și ratat un penalty în ultimele 10 minute ale aceluiași meci.