Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Adio promovare!

Adunarea Generală a votat afilierea şi accesul în primul eşalon pentru CS Universitatea Craiova • şedinţa a semănat izbitor cu una de Comitet Central al PCR

Presiunile politice şi cele financiare despre care s-a tot zvonit în ultima perioadă au avut efectul scontat la Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal care a avut loc la Bucureşti, sâmbătă. Zvonurile conform cărora urma să nu se facă cvorum nu s-au adeverit, fiind prezenţi 188 din 225 reprezentanţi ai cluburilor afiliate şi lucrările puteau începe fără probleme. Au fost 13 puncte pe ordinea de zi, punctul cu numărul 11 fiind important pentru vâlcenii de la CS Municipal al cărui reprezentant a fost preşedintele executiv al formaţiei, Bogdan Medrea.

Firul evenimentelor care duc pe CSU în Liga I şi o lasă pe CSM în Liga a II-a

Aşa cum au anunţat, membrii Ligii Suporterilor Vâlceni au făcut deplasarea la Bucureşti cu un autocar, pentru a protesta pentru eventuala primire a dreptului de promovare de către CS Universitatea Craiova, formaţie care abia la început sezonului trecut a fost introdusă în Liga a II-a, pe baza unei invitaţii cât se poate de controversată. Oltenii au afişat mai multe banere în care cereau dreptate pentru Vâlcea. Aşa cum probabil toată lumea anticipa, gestul LSV nu i-a impresionat pe federali, aşa cum se întâmplase şi cu alte manifestări similare făcute de timişoreni, craiovenii de la FCU sau bucureştenii de la Rapid. Au urmat patru ore şi jumătate în care s-au dezbătut punctele de pe ordinea de zi până la cel care ne interesa cel mai mult. A urmat propunerea de afiliere a Clubului Sportiv CS Universitatea Craiova care a trecut fără probleme de votul membrilor delegaţi, lucru la care se aştepta toată lumea. Era clar că nimeni nu îşi permitea scoaterea în afara legii a unei echipe căreia i se permisese să joace un campionat întreg. Au fost 10 abţineri şi două voturi împotrivă, iar la final membrii Adunării Generale şi-au aplaudat decizia. În mod normal trebuia să se treacă la următorul punct de pe ordinea de zi şi dreptul de promovare al echipei din Bănie să fie analizat de Comisia de Disciplină a FRF. Aici a intervenit surpriza pregătită probabil de mult timp de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. Acesta a mai făcut o propunere, în afara ordinii de zi, aceea ca CSU să primească şi dreptul de a juca în Liga I, conform Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice şi nu a statutului cum a fost de fiecare dată până acum. Şi această propunere a fost votată fără emoţii şi CraiOlguţa are drum liber spre primul eşalon. Contestaţia depusă de CS Municipal şi de ASA Târgu Mureş se va judeca, totuşi, la Comisia de Disciplină dar decizia este lesne de înţeles în condiţiile în care s-a votat la Adunarea Generală şi noul statut, din care s-a scos articolul 54 care prevedea ca o formaţie care nu este afiliată de minimum trei ani nu poate promova.

Burleanu nu ne mai dă şanse

Aşa cum era de aşteptat, preşedintele Burleanu a pus capac la Adunarea Generală cu o declaraţie de ajutor pentru CSU. Acesta a spus că gruparea craioveană nu mai poate avea emoţii în ceea ce priveşte prezenţa în Liga I, chiar dacă va mai urma şi o decizie a Comisiei de Disciplină. „Avem o decizie şi a Comitetului Executiv pentru validarea rezultatelor. Bineînţeles, afilierea cu drepturi depline înseamnă şi cel la promovare. Ştiţi care a fost poziţia mea faţă de acest caz, nu o să se mai întâmple vreodată ca o echipă de fotbal să fie invitată în Liga a II-a, a III-a sau chiar să ne trezim cu ea direct în cupele europene. De asemenea, aşteptăm şi o decizie a Comisiei de Disciplină în cazul afilierii CS U Craiova. Acel articol (n.r.- care obligă la 3 ani de afiliere) a fost eliminat inclusiv din noul Statut, care a fost votat astăzi. Nu poţi să stai 3 ani de zile în Liga a IV-a şi să nu ai drept de promovare, pentru că asta însemnă acel punct. Până astăzi s-a aplicat vechiul Statut, de astăzi se aplică noul Statut. În noul Statul sunt foarte multe puncte noi care reformează fotbalul românesc şi poate fi un exemplu inclusiv pentru fotbalul european”, a declarat Răzvan Burleanu la Sport.ro. În aceste condiţii, e greu de crezut că CS Municipal va mai contesta decizia Adunării Generale la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Ar însemna cheltuirea unei sume importante de bani, în plus şansele de reuşite sunt aproape nule pentru că o decizie a Adunării Generale este literă de lege în fotbalul românesc. CS Municipal va continua în Liga a II-a, probabil tot în Seria de Vest.