Doi dintre fondatorii Ligii Suporterilor Vâlceni şi-au anunţat retragerea
Din păcate, una dintre cele mai frumoase galerii din România, „Brigada Noastră”, continuatoarea „Brigăzii Zăvoi”, este pe cale să se dezintegreze. Liderul Ligii Suporterilor Vâlceni, Robert Vlădăşel, şi-a anunţat retragerea, gestul său fiind urmat şi de vicele Costel Ungureanu. „În toate există un început şi un sfârşit! De aproape 15 ani am fost peste tot unde am avut posibilitatea pentru a susţine echipele oraşului meu! A venit momentul să spun STOP! O să vă rog să nu mă întrebaţi de ce, pentru că sunt lucruri ce ţin de bucătăria noastră internă şi pe care le rezolvăm între noi într-un fel sau altul!!! Le doresc celor care mi-au fost colegi să meargă mai departe şi să realizeze mult mai mult decât am făcut împreună”!, a anunţat oficial Robert.
Povestea frumoasă a ultraşilor vâlceni
I-aţi văzut la fiecare meci de pe propriul teren al echipelor de handbal sau fotbal vâlcene. Preţ de câteva ore, înarmaţi cu steaguri, fulare, tobe şi tot arsenalul, cântă pentru favoriţi şi de multe ori contribuie decisiv la mari victorii. Despre suporterii echipei de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea şi despre atmosfera din sala „Traian” se vorbeşte şi acum în toată Europa, deşi Oltchim nu mai există, în special graţie faptului că la marile meciuri toţi spectatorii vâlceni se transformau într-o galerie formată din mii de persoane. Au bifat zeci de mii de kilometri şi mii de ore petrecute în autocar, arborând steagul României în sălile polivalente din Muntenegru, Croaţia, Danemarca, Franţa, Ungaria, Slovenia sau Austria. „Ştim care este percepţia majorităţii suporterilor despre oamenii din galerie. Se spune despre noi că suntem huligani şi beţivi, dar nu este deloc aşa, cel puţin nu în ceea ce priveşte galeria de la Vâlcea. Sunt în rândul nostru mulţi oameni cu facultate, poliţişti, militari, manageri, profesori. E drept, însă, când mergem la sală sau stadion nu mai contează ce face zi de zi fiecare, toţi suntem suporteri”, spun Robert Vlădăşel şi Costel Ungureanu, doi dintre cei care au condus Liga Suporterilor Vâlceni.
Atacaţi la Budapesta
Viaţa de ultras presupune şi un risc ridicat, mai ales atunci când vine vorba de deplasările în ţara vecină şi prietenă Ungaria. Este deja celebră păţania vâlcenilor la meciul de la Budapesta din semifinalele Cupei Cupelor, trofeu pe care Oltchim avea să-l câştige în 2007. „Când am plecat la Budapesta ştiam care sunt riscurile, dar nu ne-am închipuit că cei de la Ferencvaros se pot comporta ca în Evul Mediu. Şoferul autocarului a fost dirijat greşit de un echipaj de poliţie, am ajuns într-o fundătură şi ne-am dat seama că ceva nu este în regulă. Până să întoarcem autocarul au apărut suporterii maghiari, au aruncat cu macadam, cu borduri, cu sticle, au încercat să urce în autocar prin geamul din spate pe care îl spărseseră. Aveau bâte, lanţuri, cuţite la ei. Am reuşit să scăpăm din ambuscadă şi ţin minte că unul dintre unguri s-a prins cu mâinile de ştergătoarele de pe parbriz, aşa a mers metri buni”, spune Vlădăşel. „Şi acum mai aud zgomotul făcut de pietroaiele care erau aruncate în tabla autocarului. Problemele au continuat şi în sală, au încercat să intre în sectorul care ne era rezervat, ne-au ameninţat în permanenţă şi am părăsit locaţia numai după ce s-a intervenit la Ambasada României şi s-au trimis echipaje de mascaţi. Nu pot spune că nu mi-a fost teamă, dar sunt riscurile pe care ni le asumăm”, completează Costel Ungureanu.
Rechinul din autocar
Întâmplările amuzante nu lipsesc nici ele din zecile de deplasări în străinătate făcute de suporterii vâlceni. „Se pot întâmpla multe, mai ales când este vorba de deplasările lungi, cum au fost cele în Danemarca, mai ales că noi mergem numai cu autocarul, nu ne putem permite bilete de avion. S-a întâmplat să avem şi deplasare de o săptămână. Mergi de îţi sar ochii din cap, nu te poţi odihni aşa cum trebuie. Îmi amintesc o noapte, în drum spre Viborg. Aţipisem aproape toţi, se stinseseră luminile, se oprise muzica. La un moment dat s-a auzit un strigăt de femeie: «Rechinul, m-a muşcat rechinul, mi-a rupt mâna». Vă daţi seama, toţi am sărit ca arşi, nici nu mai ştiam unde suntem şi unde e rechinul. S-a speriat şi şoferul autocarului, a pus frână bruscă. S-au aprins luminile, câţiva dintre noi se uitau după rechin. Ce se întâmplase de fapt: o doamnă adormise cu mâna dreaptă sub ea. I-a amorţit mâna şi a visat că a muşcat-o un rechin. Vă daţi seama că până la întoarcerea în România rechinul a fost subiectul preferat de băşcălie, cum mai aţipea unul cum îi strigam că-l muşcă rechinul”, povestesc cei doi ultraşi.
Cu Dacia până la limita cu Austria
Robert Vlădăşel îşi aminteşte cu plăcere şi despre prima deplasare alături de noua echipă a Oltchimului, formată după aducerea lui Gheorghe Tadici pe banca tehnică: „Jucam primul meci din Cupa Cupelor la Szekesfehervar, în Ungaria, şi am ţinut neapărat să mergem şi noi. Eram patru, dar nu aveam nici maşină şi permise. Am găsit până la urmă un băiat pe care să-l plătim să ne ducă. Am mers cu o Dacia Solenza şi toate au fost bune până la graniţă. La Vamă, şoferul şi-a dat seama că are buletinul expirat. Nu l-au lăsat să treacă şi noi am plecat de nebuni prin Nădlac să căutăm alt şofer să ne ducă. Am găsit, omul a fost de acord să-i dea maşina pe mână şi am plecat, am ajuns la meci. La întoarcere, omul se grăbea, a mers cu pedala de acceleraţie la maximum şi noaptea am rămas fără benzină pe un drum naţional. Beznă, nici ţipenie de om. Trecea o maşină la 15 minute şi nu oprea nimeni. Doi dintre noi au plecat cu bidoane de plastic să caute o benzinărie. Până la urmă au venit, ne-am îmbrăţişat de parcă nu ne văzuserăm de luni de zile. Nu vă mai spun cât de bucuros era şoferul când a văzut că ne-am întors. Băuse 12 cafele şi toată gama de sucuri şi şi-a pupat Solenza”.