Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Zilele Asistenţei Sociale” sărbătorite și la Vâlcea

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România sărbătorește, în luna martie a fiecărui an, ”Zilele Asistenţei Sociale”.

Anul acesta, sub egida temei stabilite de Federația Internațională a Asistenților Sociali (IFSW) –
UBUNTU: Sunt pentru că suntem – Consolidarea solidarității sociale și a conectării globale,
evenimentele organizate urmăresc să celebreze realizările asistenților sociali și să promoveze rolul asistentului social în rândul comunității în vederea transmiterii unui mesaj comun la nivel internațional cu privire la conștientizarea contribuțiilor din domeniul social și nevoia acțiunilor ulterioare.

Tema aleasă pentru anul 2021 este Ubuntu: Sunt pentru că suntem – Consolidarea solidarității sociale și a conexiunii globale. Termenul de „Ubuntu” provine de la popoarele indigene din Africa de Sud și a fost popularizat în întreaga lume de Nelson Mandela. Ubuntu: „Sunt pentru că suntem” este un cuvânt, concept și filozofie care rezonează cu perspectiva asistenței sociale a interconectării tuturor popoarelor și a mediilor lor. Vorbește despre necesitatea solidarității globale și, de asemenea, evidențiază cunoștințele și înțelepciunea indigenă.

Organizarea ZAS, la nivel local, revine sucursalei judeţene Vâlcea, căreia i s-a alăturat ca partener Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului Vâlcea.

Agenda evenimentului:
– 15-31 martie: Interviuri despre importanţa profesiei.
– 26 martie: Webinar „Dependenţa în familie”.

Sunt invitați să participe asistenţi sociali din judeţul Vâlcea.

Pentru mai multe informații despre Zilele Asistenţei Sociale în judeţul Vâlce vă rugăm să vă adresaţi la e-mail [email protected], telefon 0770768246.

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România este autoritatea profesională în domeniu care reprezintă, apără și promovează drepturile și interesele membrilor la nivel local, naţional și internaţional, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a asistentului social în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către asistenţii sociali a obligaţiilor care le revin faţă de beneficiari, instituţii şi societate, în concordanţă cu normele deontologice ale profesiei.