Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIN ALEGERILE! Autorităţile au început să verifice listele de evidenţă a populaţiei

Pentru o bună desfăşurare a procesului electoral, MAI în această perioadă verifica Registrul Naţional de Evidenţa Persoanelor, privind datele de stare civilă şi domiciliul persoanelor. Ca urmare a verificărilor, în cazul persoanelor trecute de 100 de ani, s-au actualizat datele pentru 1.563 de persoane care sunt decedate, conform documentelor care atestă acest lucru.

Se fac verificări de către serviciile publice comunitare de evidenţa persoanelor , pentru alte 1014 persoane cu vârsta peste 100 de ani. Despre acestea, există informaţii că au încetat din viaţă, cu toate că nu există acte doveditoare ale decesului. Poliţiştii transmit celor care au de gând să încerce să voteze cu buletinul altuia, că această faptă se pedepseşte cu închisoarea.

În atenţia autorităţilor sunt şi cei care şi-au schimbat domiciliul în perioada pre – electorală. Votul multiplu se pedepseşte de asemenea cu închisoare.