Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: POMANA PORCULUI la Centrul de Plasament ANA

Deşi nu au reuşit să obţină din sponsorizări un porc, Asociația Orfanilor din Casele de Copii în colaborare cu Centrul de Socializare, reprezentat de dna Felicia Răboacă, șef centru și Mădălina Prunoiu, asistent social, care, de fapt, au avut această idee și Centrul de Plasament ANA, au reuşit să organizeze în premieră la un centru de plasament, tradiționala „Pomana Porcului”.
Evenimentul a avut loc, marți 16 decembrie 2015, începând cu ora 10:00, în curtea centrelor de plasament SOCIALIZARE și ANA, din str. Liviu Rebreanu nr.2.
La acest eveniment au participat peste 60 de copii și tineri din cadrul celor două centre.
În jurul focului a avut loc un mic concert de colinde oferit de grupul vocal The Angels Armony, grup format din tineri și adolescenți ai celor două centre.
Se știe faptul că acești copii și tineri, în marea lor majoritate, nu au văzut și nu au participat la tradiționalul tăiat de porc, așa cum se obișnuiește în această perioadă.
„Din păcate, până la această oră, nu am găsit un sponsor care să pună la dispoziție un porc, deși s-au făcut numeroase demersuri la foarte multe firme și oameni de suflet.
Am primit doar promisiuni. Însă după discuțiile avute cu cei de la abatorul DIANA, am avut măcar preparate din carne care să facă posibilă această acțiune” – ne-a spus inimosul Mihai Ghebrea.
De asemenea pentru acest eveniment au fost prompţi cei de la cofetăria ARKADIA, care a pus la dispoziție un tort de 8 Kg, dl primar Sorin Ghiță de la Vlădești, dl Adrian Comănescu, arbitru de fotbal, dar și alți prieteni ai acestor tineri.