Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un nou proiect menit să aducă zâmbetul pe buzele persoanelor cu dizabilităţi organizat de Asociaţia „Ridică-te şi Umblă” şi DJST Vâlcea

„Duminică, 18.09.2016, într-o frumoasă zi de toamnă, la Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, a avut loc întâlnirea lunară a membrilor Asociaţiei „Ridică-te şi Umblă”, astfel că începând cu orele 13.00, Sala V.I.P. a fost populată de oameni în cărucioare, cu deficienţe parţiale sau totale de vedere, de vorbire, de auz, locomotorii sau de altă natură.

În ciuda faptului că fiecare zi pentru aceşti oameni este o luptă, am putut asista la o demonstraţie de preţuire a vieţii şi a ceea ce înseamnă optimismul. Persoanele cu dizabilităţi au un simţ ridicat al responsabilităţii şi duc la bun sfărşit ceea ce au început, fară să se împiedice în obstacolele ce apar pe drumul vieţii.

Am înţeles că totul ţine de voinţă după ce am ascultat mărturiile unora dintre cei care au fost prezenţi, care ne-au ajutat să înţelegem pe noi, cei fară deficienţe, că dacă vrei, totul este cu putinţă.

Rodica Vişinescu, o minune în cărucior, care nu simte nimic de la brâu în jos, a înfruntat viaţa trecând printr-un divorţ, rămânând să crească singură un copil, care are acum 14 ani, compune poezii şi interpretează melodii din repertoriul românesc, toate acestea fiind trăite, în timp ce îşi slujea semenii la o asociaţie de profil..

Lavinia Stoian şi Mariana Iacobescu, în trecut colege de liceu, acum voluntare în cadrul asociaţiei, care au deficienţe de vedere, au interpretat muzică de calitate din repertoriu creştin, dar şi din al regretatei artiste Mihaela Runceanu.

La final, am asistat la ceea ce sfidează imposibilul, am ascultat povestea de viaţă pe care a relatat-o Magda Câmpean, care în ciuda faptului că nu vede, călătoreşte oriunde în ţară şi în străinătate, coase, reuşind să introducă aţa pe ac, croşetează, tricotează, gateşte, făcând totul singură. Dar peste toate acestea, coordonează activitatea de la Radio Glace (post de radio ce emite cu ajutorul internetului), un proiect de suflet, dar şi o provocare uriaşă şi nu în ultimul rând ne-a relatat cu bucurie faptul că este studentă la Piteşti la Facultatea de Jurnalism.

Şi ca să existe şi momentul relaţionării de la suflet la suflet, sponsorul S.C. Sano-Vita S.R.L., prin reprezentantul său Dan Cosmin, a asigurat masa pentru toţi cei prezenţi, unde într-o admosferă relaxată s-a putut sta de vorbă.

Pentru ca altruimul să triumfe, toţi cei care au participat la întâlnire, au dorit să aducă un zâmbet pe faţa personelor cu deficienţe psihice, iar pentru acesta s-au deplasat la Băbeni, la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, unde au oferit o masă copiilor de acolo şi au petrecut timp de calitate împreună.

Concluzia zilei a fost aceea că: TOTUL ESTE CU PUTINŢĂ CELUI CE VREA!” se arată în comunicatul DSJ Vâlcea.