Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un bătrân din Călimăneşti a rămas pe drumuri după ce i-a ars casa

În seara zilei de 29 ianuarie 2014, un bătrân de 64 de ani, din Călimăneşti, şi-a dat foc singur la casă. Ion Bănică era cunoscut de întreaga comunitate ca fiind un bărbat cu probleme psihice. El stătea într-o cocioabă pe strada Gării, iar în ziua respectivă primarul Florinel Constantinescu i-a trimis lemne să-şi încălzească locuinţa, ştiind că este sărac şi nu are de unde să îşi ia. Edilul nu avea de unde să ştie că bărbatul, într-un moment de criză, a strâns toate lemnele în mijlocul casei şi le-a dat foc. Imediat incendiul s-a extins, întreaga casă fiind cuprinsă de flăcări. Din fericire, pompierii din localitate au reacţionat rapid, l-au scos pe bărbat din casă, trimiţându-l cu o ambulanţă la Spitalul Vâlcea, şi au stins incendiul. Din păcate însă, în casă nu se mai poate locui, iar acum primarul din Călimăneşti, Florinel Constantinescu, încearcă să-i găsească bărbatului un loc într-un centru social din judeţ. „Cazul bărbatului este binecunoscut de noi. De ceva timp tot încercăm să îi găsim un loc la un centru social de profil, ştiindu-se că bărbatul are probleme psihice grave. Acum am făcut adresă pentru a-l interna la Băbeni şi sper să ne fie şi aprobată, pentru că acum a rămas şi fără casă, după ce singur şi-a dat foc la locuinţă” – ne-a declarat primarul Constantinescu.