Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

TRADIŢIE în PSD Vâlcea de Crăciun: Caravana Speranţei! (Foto)

Joi, 18 decembrie 2014, social-democraţii din Vâlcea, au pregătit, ca în fiecare an, surprize pentru cei mici, ei ducând daruri în şcolile şi grădiniţele din Mihăeşti. Programul specific sărbătorilor de iarnă este intitulat sugestiv „Caravana Speranţei”, iar pesediştii vâlceni au în plan să ajungă la cât mai mulţi copii din judeţ: „Astăzi, colegii mei au fost în comuna Mihăeşti la toate grădiniţele din localitate, cu daruri din partea lui Moş Crăciun pentru 135 de copii. Scopul pe care dorim să îl atingem este acela de a ajunge la peste 200 de copii cu daruri minunate de la Moş Crăciun. Este un gest prin care dorim să aducem un strop de bucurie copiilor în preajma sărbătorilor de iarnă care se apropie cu paşi repezi. Ne propunem să ajungem la peste 200 de copii, întrucât, săptămâna viitoare avem pregătite surprize din partea Moşului şi pentru micii fotbalişti ce vor participa la cea de-a 3-a ediţie a Cupei Speranţei la fotbal în sală pentru copii sub 12 ani” – susţine deputatul Constantin Rădulescu, preşedinte interimar al PSD Vâlcea.