Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tinerii din Vâlcea, informați despre dezvoltarea durabilă globală

Tinerii vâlceni sunt informați zilele acestea cu privire la Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă (ODD) și la Strategia României pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 2030, în cadrul a două conferințe publice.

Fiecare dintre sesiunile informative conține proiecția unui film documentar pe teme de ODD, o discuție liberă pe tema importanței ODD, a strategiei României de dezvoltare durabilă Agenda 2030, precum și a valorilor cetățeniei globale, în contextul Președinției României la Consiliul UE. Participanții au posibilitatea să afle detalii despre concepte precum ”fair trade” și să adreseze întrebări despre legăturile globale dintre obiectivele pentru dezvoltare durabila. De asemenea, ei primesc resurse utile pentru a se putea implica activ în promovarea ODD și a valorilor europene.

Județul Vâlcea găzduiește 2 întâlniri:
0 Rm. Vâlcea – 17 aprilie, ora 16:30, Universitatea “Constantin Brâncoveanu”
0 Drăgășani – 18 aprilie, ora 15:30, Colegiul Național “Gib Mihăescu”.

La Rm. Vâlcea vor avea intervenții reprezentanți ai Instituției Prefectului – județul Vâlcea, precum și un reprezentant al Centrului de Informare Comunitară Europe Direct Vâlcea.

Seminariile sunt organizate în parteneriat cu Asociația Zâmbete Colorate din Rm. Vâlcea și au loc în cadrul proiectului ”GenerAction – tinerii se implică în dezvoltarea durabilă”, care vizează stimularea implicării tinerilor în înțelegerea și implementarea obiectivelor pentru dezvoltare durabilă (ODD). În acest scop, se vor derula o serie de sesiuni de informare în rândul tinerilor din 3 regiuni ale țării, în județele Argeș, Constanța, Tulcea și Vâlcea. Sunt invitați să participe tineri cu vârste intre 14-35 ani.