Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Cotescu vrea burse sociale pentru studenţi

Prin intermediul unei interpelări adresate ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, senatorul PNL Adrănel Cotescu se arată îngrijorat de numărul burselor sociale pentru studenţi. Parlamentarul vâlcean vrea să ştie dacă Ministerul Educaţiei Naţionale intenţionează să găsească o soluţie în vederea creşterii numărului şi nivelului valoric al burselor sociale.

„Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţin că bursele sociale acordate de minister pentru studenţii care se încadrează în această categorie sunt insuficiente şi că au rămas la aceeaşi valoare în ultimii 5 ani. Acest aspect influenţează creşterea abandonului şcolar, mulţi dintre studenţi fiind nevoiţi să renunţe la cursurile universitare şi să îşi caute un loc de muncă.

Una dintre cauzele cuantumului redus al burselor sociale este aceea că majoritatea universităţilor din România acordă doar un sfert din fondul pentru burse către bursele sociale, restul banilor fiind direcţionaţi către bursele de performanţă.

În România, bursele sociale au o valoare medie cuprinsă între 30-80 de euro pe lună, acesta fiind cel mai scăzut nivel din Europa. În aceste condiţii, este de înţeles de ce peste 25.000 de tineri români au plecat în ultimii 4 ani să studieze în ţări precum Anglia, Franţa, Germania sau Danemarca. În statul danez, spre exemplu, bursele sociale sunt în valoare de 770 de euro lunar” – se arată în interpelare.