Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Peste 70 de copii din Stoileşti vor primi în continuare câte o masă caldă pe zi

Programul Pâine și Mâine dezvoltat de World Vision atrage copiii la școală oferindu-le câte o masă caldă în fiecare zi. World Vision România a lansat un nou program prin care își propune să lupte, alături de donatori și sponsori, împotriva abandonului școlar ajuns acum la rate îngrijorătoare în România.

Fundația dezvoltă programe sociale în România de 26 de ani, timp în care a testat cele mai bune metode de a lupta împotriva sărăciei și de a contribui la o îmbunătățire pe termen lung a situației comunităților defavorizate. Peste 70 de copii nevoiaşi din comuna vâlceana Stoileşti vor primi o masă caldă în fiecare zi pentru încă un an de zile în urma programului derulat de fundaţia World Vision România în parteneriat cu autorităţile locale şi un lanţ de magazine recunoscut la nivel internaţional. Acest proiect a luat startul în judeţul Vâlcea, în luna mai a acestui an.

„Prin acest proiect, mai sunt vizate şi persoanele cu dizabilităţi, pe care încercăm să le ajutăm. Vrem să oferim locuri de muncă celor care nu au nicio sursă de venit şi să venim în sprijinul micilor întreprinzători locali. De asemenea, ne vom ocupa şi de copiii care provin din familii sărace. Este datoria noastră de a-i ajuta să nu abandoneze şcoala la vârste fragede”, a declarat primarul Florin Ionescu.