Peste 200.000 de pensii vor fi recalculate în urma deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) referitoare la pensii din 2011 – ianuarie 2013, a declarat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, după ce Curtea şi-a motivat decizia privind neconstituţionalitatea unor prevederi din OUG 1/2013.
Câmpeanu, a declarat că peste 200.000 de pensii vor fi recalculate în urma deciziei CCR, precizând că pensiile recalculate vor fi acordate din 2014.
„Dacă nu există bani, o să-i avem. O să analizăm previziunile pentru bugetul de stat şi vom face modificări dacă vom constatat că nu există fondurile necesare. Este o decizie a Curţii Constituţionale şi ea va fi pusă în aplicare”, a afirmat ministrul Muncii atunci când a fost întrebată în legătură cu fondurile necesare recalculării.
Ministrul a avertizat că această măsură ar putea produce inechităţi întrucât ar rezulta coeficienţi mai mari în anii 2011 şi 2012, pentru care se face recalcularea.
Lasă un comentariu