Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: antena3.ro

Pericolul numit metrou administrat de Metrorex

Foto: antena3.roÎn scopul obţinerii de bani prin folosirea spaţiilor care le aparţin, şefii de la Metrorex au permis ca în subteran, dar şi în apropierea staţiilor de metrou să apară buticuri şi alte mici magazine.

Pompierii de la ISU Bucuresti-Ilfov, în urma conroalelor efectuate în cursul acestui an, au constatat că metroul bucureştean este un adevărat pericol pentru călătorii care-l folosesc zilnic.

S-au constatat nereguli cum ar fi: ingreunarea evacuării persoanelor datorită reducerii lăţimii de circulaţie din cauza spaţiilor comerciale amplasate pe căile de acces, blocarea cu zăvoare a unor uşi de evacuare/acces, dar şi cai de evacuare care nu aveau marcajele necesare.

În urma celor constatate s-au aplicat şapte avertismente şi patru amenzi în cuantum de 8.000 de lei.

Se pare că nepăsarea celor de la Metrorex a fost amendată cu indulgenţă. S-au obţinut promisiuni de remediere a situaţiei şi de garantare a siguranţei călătorilor.