Alexandra Police, tânăra din Vâlcea, care a descoperit că suferă de o formă rară de cancer, nu este singură. Studenta a fost diagnosticată în data de 20 aprilie 2015 cu o formă rară de cancer (liposarcom pleural), şi are nevoie de ajutor. A început déjà tratamentuln de specialitate la centrul medical ANADOLU din Istanbul, Turcia. Fără acest tratament costisitor care se face în mai multe etape și după aceea a controalelor periodice, șansele de supraviețuire a tinerei vâlcence sunt minime. Datorită caracterului rar al bolii de natură genetică, nu a fost posibilă urmarea lui in țară. Prima şedinţă de chimioterapie pe care deja a făcut-o a costat 12.000 de euro. Tânăra mai trebuie să facă încă două şi mai are nevoie de suma de 24.000 de euro.
Tragedia care s-a abătut asupra ei l-a impresionat profund pe patronul firmei PRO MARRIAGE, Ovidiu Fiera. Acesta a dorit să se implice în campania umanitară de strângere de fonduri pentru Alexandra. Aşadar, dragi mămici şi dragi tătici din Vâlcea, dacă doriţi să petreceţi o zi minunată alături de micuţii voştri, veniţi la MARRIAGE PARK pe 31 mai 2015, între orele 10.00 – 22.00, să transformăm împreună BUCURIA COPIILOR în SPERANŢE PENTRU ALEXANDRA. Stă în puterea noastră să ne arătăm compasiunea faţă de tragedia care s-a abătut asupra acestei tinerei studente.
„Vă aşteptăm să ne jucăm în CETATEA „Timpului Frumos” pregătită cu steaguri, topogane, scări şi rampe de căţărat, în CORABIA „speranţei” cu catarge înalte şi cu pânzele în vânt, să traversăm PODUL „Dorinţelor năstruşnice” şi să punem dorinţe doar de noi ştiute, să căutăm indicii în „Pădurea Copiilor Aktivi”, să sărim în TRAMBULINĂ şi să ne dăm în LEAGĂNE, să jucăm GOLF şi să aruncăm la ŢINTE, să întâlnim simpaticele MASCOTE Disney, să ne jucăm cu BALOANE şi să ne PICTĂM pe faţă, să desenăm pe ASFALT, să aplaudăm păpuşile de la teatrul ATARAXIA, să dansăm ZUMBA cu Andrei, să ne măsurăm puterile cu HOPA MITICĂ şi să tragem la poarta de fotbal sau să ne jucăm cu mingea peste FILEU, să o ascultăm pe EVELYN DICU şi pe talentaţii copii solişti pregătiţi de CAMELIA CLAVAC, să descoperim trucurile MAGICIANULUI Ionuţ Prepeliţă, să mâncăm VATĂ PE BĂŢ, ÎNGHEŢATĂ ŞI dulciuri de la CANDY BAR. Biletul de acces costă 10 lei / persoană şi este valabil întreaga zi”, se arată în invitaţia de la PRO MARRIAGE.
Lasă un comentariu