Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: http://ziarulclujean.ro/

Minor de 13 ani, prins conducând pe şoselele din Vâlcea

Foto: http://ziarulclujean.ro/Un băiat de 13 ani, din comuna Berislăveşti, este cercetat de poliţişti după ce a fost prins în trafic conducând un scuter, deşi nu deţine vârsta legală şi, ca atare, nici permis de conducere.

Minorul, A.B., a fost depistat pe DC 15, în satul Rădăcineşti al comunei Berislăveşti, în data de 3 septembrie 2015, în jurul orei 14.15, el conducând şi un moped neînregistrat.

Acum poliţiştii au declanşat o anchetă şi pentru a descoperi dacă tatăl băiatului, Adrian B., i-a încredinţat mopedul, urmând a se da soluţie procedurală prin parchet.

„A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.