Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Liliana-Carmen Duțulescu: Asistentul social este cel care aduce zâmbet și lumină pe chipul omului aflat în impas (INTERVIU)

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România sărbătorește, în luna martie a fiecărui an, ”Zilele Asistenţei Sociale”. Organizarea ZAS, la nivel local, revine sucursalei judeţene Vâlcea, căreia i s-au alăturat ca parteneri Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, Asociaţia Centrul pentru Familie şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului Vâlcea.
Pentru început, vom încerca să vă prezentăm câțiva dintre asistenții sociali vâlceni, care s-au dedicat acestei meserii, atât în importantă în zilele noatre. Astăzi, stăm de vorbă cu Liliana-Carmen Duțulescu.

1. Cum ar arăta lumea noastră fără asistenţi sociali?
Asistentul social este cel care aduce zambet si lumina pe chipul omului aflat in impas, este cel care ofera motivatia si care descopera resursele pentru a se depasi situtiile de dificultate cu care se confrunta semenii nostrii. Fără asistenți sociali, fără aportul, indarjirea si competentele lor, nu se poate progresa în ceea ce privește incluziunea socială.
2. Cum vezi dezvoltarea serviciilor sociale comunitare în judeţul Vâlcea?
În vederea adaptării sistemului la nevoile şi provocările induse de dezvoltarea societăţii noastre, trebuie găsite soluţii viabile pentru finanţarea dezvoltării serviciilor sociale şi a creşterii eficienţei intervenţiilor serviciilor publice şi private în acest domeniu. Investiţia în asistenţă socială este o dovadă a solidarităţii umane la nivelul societăţii, cetăţenii având nevoie de securitate şi siguranţă ca în cazul în care nu se pot descurca prin forţe proprii, statul, prin sistemul de asistenţă socială, să poată oferi ajutorul necesar de care aceştia au nevoie.
Este nevoie de asistenţi sociali , cu precădere în comunităţile rurale. Autorităţile şi factorii de decizie trebuie să înţeleagă importanţa acestora, că sunt indispensabili în societatea actuală, că aceştia trebuie valorizaţi, sustinuţi, stimulaţi. Să înţeleagă rolul extrem de important al asistentului social – acela de a lupta într-o lume plină de sărăcie, nedreptate şi inegalitate pentru demnitatea şi drepturile oamenilor, ei oferind suportul necesar pentru ca aceştia să-şi recapete funcţionalitatea socială
3. Cât de important este rolul unui asistent social în comunitate?
Asistentul social construieşte conexiuni, strategii şi oferă sprijin celor care au nevoie, el are puterea de a transforma destine individuale și colective! In domeniul asistenţei sociale, dacă nu pui suflet, nu reuşeşti nimic.
4. Care este motivaţia ta în profesia de asistent social?
„De-aş avea credinţă atât de multă încât să mut şi munţii, dacă nu am dragoste, nimic nu sunt” spune Sf. Apostol Pavel, în Epistola întâi către Corinteni. Ştim doar că la credinţă trebuie adăugate faptele bune intrucat fără fapte bune, credinţa nu înaintează. Iubirea fata de aproapele meu, credinta lucrului bine infaptuit si fapta in folosul celui aflat in nevoie mă determină să rămân devotată profesiei mele minunate.
5. Un mesaj pentru asistenţii sociali din România.
Sociolgul și filosoful român Ernest Bernea spunea: „Adevărata bucurie vine din prisos de omenie, vine din bogăţie interioară. Nu te bucuri cu adevărat decât prin dăruire. Eşti mare şi puternic prin ceea ce poţi dărui altora, nu prin ceea ce poţi lua de la ei”, iar asistenții sociali dovedesc acest lucru în fiecare zi.
Cultivati si inmultiti darurile primite în favoarea celor mulţi, a comunităţii umane.