Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Întâlnirea lunară a Asociaţiei ”Ridică-te și umblă!”, o întrunire de suflet pentru persoanele cu dizabilităţi

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea a găzduit ieri 20.11.2016, începând cu orele 13.00, întâlnirea lunară a Asociației ”Ridica-te și umblă!”, unde aproximativ 60 de persoane cu dizbilități și însoțitorii lor au avut parte de un regal de muzică, poezie și discuții libere. Cei care au captivat publicul auditor, au fost doi dintre voluntarii asociației, Ryan si Kristan Wigglesworth, care s-au dovedit a fi buni urmași ai lui Ciprian Porumbescu, mânuind vioara și pianul cu un talent de invidiat. Cristina Soare, reprezentant al principalului susținator al evenimentului, S.C. Sano-Vita S.R.L., a venit în fața auditoriului cu o prezentare culinară, care s-a încadrat în perioada pe care creștinătatea ortodoxă o parcurge – Postul Crăciunlui, oferindu-le participanților ocazia să și deguste preparatul prezentat.

Bucuria a fost mare în rândul participanților, deoarece au avut din nou ocazia să se vadă, să schimbe idei, să-și spună păsurile și de ce nu să se sprijine reciproc la nevoie. Am rămas impresionați când Emanuel Unteșu, unul dintre cei care fac parte din staff-ul local al asociației, atunci când a adresat persoanelor cu dizabilități întrebarea ”Sunteți fericiți?”, aceștia au răspuns din toata inima că sunt! Oamenii cu nevoi speciale, deseori ne dau lecții de viață profunde, astfel că nu avem decât să învățăm de la ei să ne bucurăm de fiecaer clipă!