Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

GHID UTIL: Cum poţi scăpa de muşte fără insecticide

Capcanele pentru insecte sau insecticidele nu sunt uneori cele mai bune soluţii de a scăpa de insecte. Ele pot pune în pericol sănătatea copiilor sau a animalelor de companie. Mai jos vă descriem câteva metode de a scăpa de insectele sâcâitoare, mai ales de muşte, la îndemâna oricui.

În spaţii deschise, cum ar fi în grădină sau la picnic, puteţi folosi cristale de camfor. Puse într-o candelă de aromoterapie, prin parfumul lor persistent, alungă muştele şi ţânţarii din jurul dumneavoastră.

La uşa bucătăriei sau la o uşă pe care o folosiţi cel mai des pentru a intra în casă, puneţi plase fine împotriva insectelor.

Dacă iei masa afară, pune felii de castravete crud şi curăţat de coajă pe lângă mâncare. Mirosul castravetelui îndepărtează muştele.

Anumite plante aromatice, ca levănţica, busuiocul, menta sau cuişoarele au o aromă are este percepută de insecte drept otrăvitoare. Pune plante aromatice prin casă sau foloseşte ulei esenţiale din aceste plante.