Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Elena Popescu: „Am ales meseria de asistent social pentru că iubesc oamenii”

În cei 12 ani de activitate ca asistent social în cadrul Primăriei comunei Lăpuşata, Elena Popescu s-a remarcat prin profesionalism, tenacitate, empatie şi multă dedicare în rezolvarea problemelor din comunitate.

• Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră profesia de asistent social?
Elena Popescu: Vreau să vă mulţumesc pentru oportunitatea pe care mi-o acordați, aceea de a transmite ce înseamna pentru mine profesia de asistent social. Am ales să practic meseria de asistent social din dorința de ajuta și a rezolva problemele sociale cu care se confruntă unele categorii de oameni, pentru că iubesc oamenii și pentru că am o serie de calități necesare pentru a activa în profesia de asistent social: sunt un bun ascultător, sunt o ființă răbdătoare, am rezistență la frustrare, empatizez cu cel aflat în nevoie, am o gândire critică în luarea deciziilor, lucrez foarte bine în echipă, am abilități de gestionare a timpului, am chemare pentru această profesie și am competențele necesare exercitării ei.
Asistentul social intervine acolo unde apar dezechilibre între semenii săi și societate, atunci când situațiile de dificultate, de criză pe care le traversăm depășesc capacitatea noastră de răspuns, atunci când nu deținem resursele necesare pentru a funcționa optim la nivel psihosocial.
Cu munca am reușit un lucru extraordinar, să îmbin ce sunt cu ceea ce fac în viața profesională și profesia de asistent social mie mi s-a potrivit. Nu trebuie sa schimb haina profesională cu cea personala la sfârșitul zilei. Folosesc aceleași valori în ambele lumi.

Rep.: Cât de important este rolul asistentului social în comunitate şi care sunt cele mai mari provocări pentru el?
E.P.: Asistentul social este în fiecare comună și în fiecare sat, cât mai aproape de problemele comunităților locale, cât mai aproape de semenul nostru aflat în suferință. Aici, la nivel local, întâlnim situațiile de risc, situațiile limită de viață, iar prezența unui asistent social poate preveni, sprijini, informa, orienta și rezolva mare parte din problemele sociale locale.
Pentru a deveni un asistent social de succes ai nevoie de propriile valori la care să te raportezi, de propriul sistem de credințe pe care-l vei adapta sau atașa la cel al organizației care te va recruta. Este nevoie să studiezi mult despre comunicarea nonverbală, să ai o atitudine pozitivă, trebuie să știi să asculți înainte de a da sfaturi sau sugestii și să fii împăcat cu tine însuți înainte de toate. Asistentul social este ca medicul pentru bolnav. Noi, asistenți sociali, avem o misiune grea, de a-i face pe oameni auziți și văzuți. Dacă noi nu suntem auziți, nu se creează oportunități și resurse pe care le folosesc pentru a face schimbările necesare în viața lor.

Rep.: Din experienţa dumneavoastră profesională, care sunt lecţiile cele mai importante pe care le-aţi învăţat?
E.P.: În primul rând, trebuie să iubesc oamenii şi să îi înţeleg aşa cum sunt, asta am învăţat! Apoi discutăm de o serie de calități şi lecţii de viaţă pe care le-am dobândit pe parcursul acestor ani. Ar fi foarte multe să le enumăr, aşa că mă rezum la proverbul: „Dar din dar se face rai” şi „Fă rai din ce ai” .

Rep.: Ce recomandaţi la început de carieră unui asistent social?
E.P.: Recomand tinerilor la început de carieră să fie buni ascultători, să empatizeze cu cel aflat în nevoie, să fie răbdători, să-şi dezvolte capacitatea de a rezista la frustrare, capacitatea de a realiza conexiuni, de a pleda cauza celui aflat în suferința și multe alte asemenea calități, însă cea mai importantă este chemarea către această profesie.

Rep.: Celor care vor să îmbrăţişeze această profesie ce motive le-aţi da?
E.P.: Deși după atâția ani de activitate, în care am deprins tot ce înseamnă omul, cu limbajul, gesturile, problemele lui, cu ceea ce transmite dincolo de limbajul verbal și non-verbal, conștientizez faptul că este dificil să convingi, în prezent, un tânăr să devină asistent social în România. Dacă nu ai „în sânge“ sau nu ți se insuflă prin educație dorința necondiționată de a-i ajuta pe cei la nevoie, bucuria de a primi cum se cuvine un simplu „mulțumesc“ sau un zâmbet este greu să intri și să faci față așa cum se cuvine acestei provocări.
Cei care vor să intre în domeniul asistenţei sociale trebuie să aibă acea chemare, dar și o deschidere pentru cei pe care doresc să-i ajute. Unii dintre colegii mei poate că sunt mai reticenți, dar eu am preferat să-mi deschid sufletul, pentru că, la rândul lui, „sufletul deschide uși“.