Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DSP-urile intră în reorganizare

1 noiembrie este data de la care Direcţiile de Sănătate Publică vor avea noi structuri de funcţionare, informează Eugen Nicolaescu, ministrul Sănătăţii. „Săptămâna aceasta, vom pune în lumina reflectoarelor o nouă structură organizatorică a unei direcţii de sănătate publică judeţene, care va cuprinde două componente: una care va rămâne la Ministerul Sănătăţii, iar o alta care va fi transferată consiliilor judeţene. Acest lucru înseamnă atribuţii, compartimente, funcţionalităţi, urmând ca între timp să schimbăm legea prin care să putem să facem transfer de autorităţi descentralizate către autorităţile publice locale, pentru că legea astăzi nu ne permite. Nici nu putem face o astfel de modificare legislativă prin ordonanţă de urgenţă, pentru că ne interzice Constituţia, şi atunci trebuie să facem proiect de lege”, a afirmat Eugen Nicolăescu.

Acesta susţine că scopul reorganizării este descentralizarea instituţiilor cu caracter medical. La Vâlcea, lucrurile au devenit cât se poate de simple, iar noua directoare, în persoana Mihaelei Brănescu are aceeaşi culoare politică ca şi ministrul Sănătăţii şi, mai mult decât atât, pregătirea sa de bază este cea de asistentă. Aşadar, o asistentă, nu că am vrea să jignim persoanele care au această meserie, tronează începând cu luna septembrie, peste toţii medicii din Vâlcea. Cum s-a ajuns la această situaţie? O să ne răspundă, cu siguranţă, la proxima conferinţă de presă, deputatul Cristian Buican, cel care a susţinut-o şi promovat-o pe doamna Brănescu.

MAGDA POPESCU