Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DONAŢII GENEROASE ale celor din Munchen pentru refugiaţi

Criza refugiaţilor, care aproape că au luat cu asalt întreaga Europă, are şi părţile ei bune. Iată că refugiaţii care ajung în gara centrală din oraşul german Munchen sunt primiţi de localnici într-un mod extrem de binevoitor şi generos.

Copiii refugiaţilor primesc ciocolată din partea poliţiştilor, iar locuitorii din Munchen, dar şi din zonele apropiate, aduc ajutoare în număr foarte mare.

Localnicii au răspuns prompt la apelul poliţiei din Munchen, lansat pe Twitter, prin care aceştia erau rugaţi să aducă ajutoare pentru refugiați. Oamenii s-au mobilizat imediat și, în scurt timp, locul în care donațiile trebuiau să fie depozitate a devenit neîncăpător, conform independent.co.uk.

Mobilizarea a fost atât de rapidă, încât în doar câteva ore, oamenii legii s-au văzut nevoiţi să scrie pe rețeaua de socializare un mesaj în limba engleză în care să-i roage pe oameni să nu mai aducă ajutoare, întrucât deja erau ”suficiente, atât pentru refugiații care sosiseră deja în gară, cât și pentru cei care urmează să vină”.