Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DONA a lansat programul „Sănătos de sus până jos” în Râmnicu Vâlcea și Drăgășani

Rețeaua de farmacii DONA desfășoară în județul Vâlcea programul „Sănătos de sus până jos”. Campania, planificată până pe 7 iunie, a fost concepută cu scopul de a aduce, săptămânal, în atenția pacienților cele mai frecvente afecțiuni medicale, oferindu-le ocazia de a afla informații valoroase despre șase arii terapeutice importante: sistemul cardiovascular; dermatologia și alergiile; analizele de sânge; sistemul digestiv, metabolismul și hepatoprotectoarele; diabetul; sistemul muscular-scheletic şi reumatologia. Programul „Sănătos de sus până jos” se desfășoară în toate cele 7 unități DONA din județul Vâlcea.

Acces la medici

În perioada 4 – 22 mai, de luni până vineri, vâlcenii vor putea discuta cu medicii generaliști în cadrul a 7 unități DONA din Râmnicu Vâlcea și Drăgășani:

DONA R. Vâlcea 1: Calea lui Traian, numărul 125

DONA R. Vâlcea 2: Calea lui Traian, complex Nord, C.18 – cort amplasat în apropierea farmaciei

DONA R. Vâlcea 3: Strada Tineretului, Bloc A12

DONA R. Vâlcea 4: Strada Calea lui Traian 193

DONA R. Vâlcea 5: Strada Gen Magheru, numărul 11

DONA R. Vâlcea 6: Bulevardul Nicolae Bălcescu (Poarta Spital numărul 2 )

DONA Drăgășani: Bulevardul Gib. Mihăescu, numărul 10

Pe lângă anameză, se vor realiza măsurări de tensiune arterială și puls. Agenda completă de testare a parametrilor biologici poate fi consultată în orice farmacie DONA din cele două orașe. Mai mult, pacienţii vor avea acces la un set de materiale educative care conțin informații detaliate despre fiecare categorie de sănătate inclusă în program.

Puncte colectate, cadouri garantate

Campania „Sănătos de sus până jos” include, de asemenea, un mecanism de acumulare de puncte cadou în baza folosirii cardului de fidelitate pentru cumpărăturile din farmaciile DONA din județul Vâlcea. Astfel, până pe 7 iunie, pacienţii DONA vor putea primi circa 3000 de cadouri practice pentru toată familia, printre care: aparat de masaj, cântar electric, set de pictură, tensiometre, set de grădinărit sau gonflabile de plajă pentru copii.

„«Sănătos de sus până jos» a fost lansat anul trecut, sub forma unui program pilot, în Ploiești, iar rezultatele bune ne-au încurajat să îl implementăm și în alte orașe din țară. Ne dorim să fim alături de pacienții noștri, îndemnându-i să își verifice în mod constant starea de sănătate și punându-le la dispoziție informații ajutătoare despre cele mai importante afecțiuni cu care s-ar putea confrunta. Le mulțumim tuturor medicilor care s-au alăturat cauzei noastre și și-au dedicat eforturile și răbdarea lor pacienților DONA, din dorința de a le oferi păreri medicale avizate și sfaturi prețioase. De asemenea, îi invităm pe locuitorii din Vâlcea să descopere promoții și oferte la sute de produse, avantaje la reţetele compensate şi, nu în ultimul rând, să primească numeroase cadouri utile”, au declarat reprezentanţii DONA.

Regulamentul de desfăşurare a campaniei este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant şi poate fi consultat în farmaciile DONA din Râmnicu Vâlcea, respectiv Drăgășani, sau pe www.farmaciiledona.ro.

DONA este una din cele mai mari reţele de farmacii, cu capital integral românesc, având o experienţă de peste 20 de ani pe piaţa locală şi deservind lunar aproximativ 1,6 milioane de pacienţi din toată ţara. Compania are circa 2000 de angajaţi şi numără peste 250 de farmacii.