Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Discriminare revoltătoare!

DISPERARE. În condiţiile în care interesul poliţiştilor pentru apărarea ordinii şi siguranţei  publice lasă de dorit, Primăria Râmnicului vrea să angajeze un director adjunct la Poliţia Locală. Poate, pentru eficientizarea activităţii. Bunăoară, toată lumea ştie – de la şeful Poliţei Judeţene, la prefectul Petre Ungureanu – despre activităţile poluatoare desfăşurate de ţiganii din cartierul Inăteşti şi cu toate acestea nimeni nu are curajul să aplice legea. Se tem de conaţionali. Intervenţia poliţiştilor se face, invariabil, la câteva ore de la apelul telefonic al cetăţenilor deranjaţi. Apoi, Poliţia aruncă ,,pisica” în curtea Mediului (pentru mizeria instalată şi fumul negru emanat) sau a pompierilor (pentru arderea cauciucurilor şi alte materiale inflamabile în locuri virane), reprezentanţii celor două instituţii o aruncă în curtea Jandarmeriei etc. În timp ce funcţionarii publici autorizaţi joacă oina cu legea, cetăţenii din Zona de Sud a oraşului trăiesc într-un coşmar imposibil de redat în cuvinte.

Ţiganii/romi din Inăteşti i-au adus în pragul disperării pe cetăţenii din Zona de Sud a oraşului. De doi ani de zile şi mai bine, boxele audio le urlă în cap numai manele, până la ora 4 dimineaţa, iar aerul este poluat cu un fum negru şi gros produs de incendierea cauciucurilor furate de la maşinile aruncate la fier vechi şi nu numai.  În conformitate cu prevederile legale, Poliţia Comunitară  are atribuţii  în vederea menţinerii ordinii, siguranţei publice,  curăţeniei localităţii şi a unui climat corespunzător pentru locuitorii municipiului. Teoretic, pentru că practic nu se face nimic în acest sens. Poliţiştii locali sunt extrem de vivace atunci când vine vorba de parcarea   autovehiculelor personale pe trotuare şi spaţii verzi, cât şi pentru expunerea acestora cu afişe de genul „De vânzare”, în alte locuri decât cele autorizate, cât şi pentru protecţia fizică a salariaţilor S.C. ETA, în  activitatea  de blocare şi ridicare a  autovehiculelor sau remorcilor staţionate neregulamentar, pe domeniul public al municipiului etc. Şi totuşi, atunci când se cere intervenţia în cazurile de nerespectare a ordinii publice, poliţiştii locali se fac nevăzuţi, în special în cazurile care-i au ca protagonişti pe conaţionalii noştri, ţiganii/romi. Deşi apelurile românilor curg gârlă atât al dispecerat, cât şi la Telverde 0800809809,  poliţiştii primarului se mişcă în pas de melc, dacă se mişcă, deoarece este puţin probabil că o fac ţinând cont că intervenţia dumnealor nu produce efecte. Poliţiştii comunitari au demarat o adevărată cruciadă împotriva taximetriei la negru, dar nu mişcă un deget în faţa ţiganilor/romi care terorizează oraşul prin chefuri zgomotoase şi incendierea roţilor de maşini. Legea 61/1991 (republicată)  – privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială a ordinii şi liniştii publice a devenit o legendă, toată suflarea oraşului a auzit de ea, dar poliţia refuză să o aplice. Ţiganii/romi au propriile legi şi o incisivitate fără margini, de vreme ce a băgat frica în oasele tuturor poliţiştilor, de la şeful Poliţiei, chestorul Ion Stoica şi  primarul Romeo Rădulescu la ultimul agent. Tuciuriii terorizează zilnic patru cartiere din zona de sud a oraşului: Petrişor, 1 Mai, Inăteşti şi Morilor, dar Poliţia nu face nimic… Îşi caută un nou şef adjunct. Săptămâna trecută, prefectul Petre Ungureanu a semnalat, încă o dată, dacă mai era necesar, faptul că ţiganii/romi poluează mediul prin incendierea roţilor, dar în afara inspectorilor de mediu care au stopat activitatea pe timpul zilei, nu s-a întâmplat nimic. Poluarea fonică persistă, la fel şi fumul negru. ,,Avem sesizări în fiecare noapte de la cetăţenii din Petrişor, Morilor şi Inăteşti cu privire la poluarea mediului de către ţiganii din zonă care ard cauciucuri pentru a scoate cablurile de oţel. Situaţia este destul de sensibilă, pentru că, atunci când te duci cu pompierii, aceştia zic că nu au voie să intre în curtea lor, când te duci cu poliţia, aceştia zic că trebuia să vii cu pompierii şi aşa mai departe. Am intervenit cu cei de la Mediu şi acum nu le mai ard ziua, le ard noaptea. Asta e, vom vedea ce se poate face să-i aducem pe calea cea bună!”, a precizat prefectul.

Chestorul Stoica nu se bagă

Chestorul Ion Stoica a declarat că nu poate să ia nicio măsură până la măsurarea nivelului de zgomot de către cei de la Mediu. ,,Cunoaştem situaţia, încercăm să o rezolvăm, dar nu o putem face fără ajutorul celor de la Mediu, fără o măsurare a nivelului de zgomot. O să vedem ce putem face!”, spunea şi şeful IPJ Vâlcea. Timpul a trecut, iar ţiganii îşi văd în continuare de chefurile şi activităţile lor zilnice cu acordul tacit al poliţiştilor. Şeful poliţiştilor vâlceni avea nevoie de o analiză, când ar fi fost mult mai simplu să se prezinte la birou seara, după orele de serviciu, şi să deschidă geamul sau şi mai simplu, să lase un pahar cu apă pe pervazul ferestrei. Cu siguranţă l-ar fi găsit sub formă de cioburi în faţa intrării principale. Din fericire, chestorul a scăpat de această problemă odată cu preluarea  departamentului Ordine publică de către Primăria Râmnicului. În fapt, poliţiştilor le este teamă să intervină şi atunci mimează munca, preiau apelurile, dau o tură cu maşina, socializează sau nu, după preferinţe, cu ţiganii/romi recalcitranţi şi se retrag fără a le aplica amenda maximă. Din păcate, românii ostracizaţi de ţigani nu beneficiază de acelaşi tratament, într-o situaţie similară ar fi imediat amendaţi şi duşi la poliţie să dea cu subsemnatul. Discriminarea este pe faţă, dar nimeni nu suflă o vorbă, pentru că a devenit o practică foarte uzitată de oamenii legii. Râmnicenii pot dormi liniştiţi, deoarece Poliţia Locală Râmnicu Vâlcea organizează concurs în zilele de 06 şi 08 septembrie 2011, pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere, de director executiv adjunct al Poliţiei Locale a municipiului.

DANA NEDESCU