Apel către senatori şi deputaţi să respingă proiectul de lege privind cartelele pre-pay
Patru ONG s-au declarat împotriva adoptarea de către Guvern, în ședința din 9 aprilie 2014, a proiectului de lege privind înregistrarea deținătorilor de cartele telefonice pre-plătite, pe motiv că se încalcă grav respectarea vieţii private şi protecţia datelor cu caracter personal. Este vorba despre Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (ApTI), ActiveWatch – Asociaţia de Monitorizare a Presei şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), care, prin intermediul unui comunicat comun, le solicită parlamentarilor să nu voteze proiectul de lege.
„Acest proiect de lege a fost adoptat la numai o zi după ce, prin decizia din 8 aprilie 2014 a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), a fost invalidată Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European, privind păstrarea datelor utilizatorilor de telefonie și internet – cunoscută și ca Directiva Big Brother – pe motiv că aceasta reprezintă o imixtiune deosebit de gravă și disproporționată în drepturile fundamentale la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal. Semnatarii consideră că și proiectul de lege adoptat de Guvern în ședința din 9 aprilie 2014 urmează același caracter dispoporționat al directivei recent invalidate de instanța europenă, întrucât, sub pretextul protejării securității naționale, toți cetățenii sunt considerați suspecți și sunt supravegheați în stil orwellian, specific unei societăți totalitare.În plus aceasta este a patra tentativă de a impune o astfel de reglementare în România în ultimii trei ani toate fiind respinse până acum în diverse stadii în Parlament. Proiectul este neclar și are influențe asupra mai multor domenii decât cartelele telefonice preplătite. De exemplu, toți cetățenii care se conectează le sisteme WiFI gratuite vor trebui identificați; toți cei 10 milioane de utilizatori de cartele pre-pay trebuie să se înregistreze în termen de 6 luni de la data adoptării legii, în caz contrar serviciul le este dezactivat; înregistrarea utilizatorilor se face în condiții incerte, nu se știe cine are acces la baza de date, de ce este necesar CNP-ul utilizatorilor etc. Semnatarii solicită Guvernului să nu se transforme într-o anexă, cu mai puțin personal, a serviciilor de informații sau a CSAT-ului și să retragă acest proiect de lege, care afectează grav dreptul la respectarea vieții private. De asemenea, le cerem parlamentarilor care își declară sau asumă convingeri de sorginte democratică să nu voteze acest proiect de lege, în cazul, previzibil, în care el nu va fi retras de Guvern”, se arată în comunicat.
Lasă un comentariu