Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Facebook/Daniel Pana

DANIEL PANĂ, vâlceanul care îi face pe italieni să doarmă liniştiţi

Foto: Facebook/Daniel PanaDeşi românii şi-au câştigat o notorietate negativă în Italia, mulţi dintre ei fiind priviţi ca delicvenţi sau cerşetori, iată că există şi români care s-au integrat perfect acolo şi conduc afaceri de succes. Un exemplu în acest sens este şi vâlceanul Daniel Pană, de 37 de ani, care este stabilit în Roma şi montează sisteme de securitate (interfoane, camere de supraveghere, alarme), pentru italieni.

Iniţial, în primii săi ani în Italia, Daniel a lucrat la mai multe societăţi cu profil de montare a sistemelor de supraveghere. A muncit serios, ”a furat” meserie şi apoi a decis că a venit timpul să o pornească pe cont propriu. Şi-a deschis afacerea sa, obţinându-şi calificările, dar şi toate documentele pentru a lucra legal în Italia.

Dând dovadă de pricepere şi seriozitate, Daniel Pană a început să fie căutat de clienţi, care nu au fost deloc reticenţi că nu este italian.

„Eu cred că atunci când îţi faci bine treaba, nimeni nu are ce să îţi zică. Ai de executat o lucrare, ai un preţ de execuţie, clientul trebuie să fie mulţumit de aceste două aspecte: calitate şi cost. Nu îl interesează dacă eşti român, italian”, crede Daniel.

Tânărul din Râmnicu Vâlcea a mai spus că mulţi dintre italienii cu care a lucrat au rămas profund impresionaţi de rapiditatea cu care executa lucrările,

„Am avut o comandă la o persoană care a vrut să schimbe tot sistemul de siguranţă al vilei. Nu i-a venit să creadă când i-am spus că într-o săptămână este gata tot. Lucrarea dinainte durase o lună şi jumătate. Evident, costase şi mai mult”.

Daniel Pană a lucrat pentru câteva televiziuni din Râmnicu Vâlcea. Fostul nostru coleg de breaslă era un tânăr liniştit, jovial şi care îşi făcea meseria cu seriozitate, chiar dacă pe bani puţini. Încă de atunci, Daniel cocheta cu fotografia, care îl pasionează şi în prezent. El spune că din afacerea pe care şi-a creat-o în Italia câştigă bine şi reuşeşte să îşi satisfacă şi micile plăceri. „Urc la volan şi plec în diferite zone ale Italiei. Stau câte o zi, două şi pozez, peisaje, oameni. Este doar un hobby al meu, nu ştiu dacă îl voi transforma vreodată în mai mult decât atât. O fac pentru relaxare.”, a mai spus Daniel.

Deşi este perfect integrat în Italia, Daniel Pană susţine că nu a uitat de unde a plecat şi că dacă va fi cazul, se va întoarce în România, fără să regrete. „Nimic nu este veşnic. În ziua în care voi constata că aici (la Roma) nu mai e nimic de făcut, voi pleca fără să mă uit înapoi”.

Deocamdată, vâlceanul nostru stabilit la Roma se îngrijeşte aşa cum se cuvine de securitatea italienilor, care spun că au încredere în munca lui Daniel şi că pot dormi liniştiţi în casele lor.