Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Vocea Valcii

CUTIA CU ZÂMBETE: Râmnicenii au donat dulciuri, jucării şi haine pentru copiii din Ocnele Mari

foto Vocea ValciiCampania CUTIA CU ZÂMBETE lansată de Vocea Vâlcii şi Fundaţia Orpheus s-a bucurat de mare impact în rândul râmnicenilor, care ne-au vizitat la redacţie, încărcaţi de daruri, care vor ajunge la copiii de la Centrul Petria din Ocnele Mari, dar şi la alţi copii nevoiaşi din aceeaşi localitate şi nu numai.

Având în braţe cutii zâmbitoare, ne-au trecut pragul redacţiei doamnele Viorica Răduţ, Magda Ştefan şi Cristina Nicula, care a venit împreună cu fetiţa. De asemenea, cu cadouri au mai venit şi domnişoara Magda Drăghicescu şi domnul Ştefan Costel, de la ROXICOM. Tuturor le mulţumim!

Mai sunt doar 5 zile până când se încheie campania noastră umanitară, timp în care sperăm că ne veţi vizita şi dvs. cu un cadou de Crăciun pentru cei mai puţin norocoşi. Campania se încheie în data de 21 decembrie, iar în data de 22 decembrie îi vom vizita pe copiii şi le vom oferi cadourile donate de dvs.

Vâlcenii care doresc să facă fericit un copil abandonat sau mai puţin norocos, fie chiar şi pentru o zi, pot contribui trimiţând cadourile/coletele pe care doresc să le dăruiască la centrul de colectare creat ad-hoc în incinta redacţiei noastre de pe strada Carol I nr. 3 – 5, centrală bloc Filipin. Persoană de contact: Magda Popescu (0745268444).

Implică-te! Orice zâmbet contează! Campania CUTIA CU ZÂMBETE se află la cea de-a doua ediţie, prima fiind organizată în anul 2014 de Sfintele Sărbători Pascale, când copiii de la Centrul Petria din Ocnele Mari, dar şi familii aflate în nevoie din aceeaşi localitate au primit câte un cadou, din cele strânse de la dvs., vâlcenii cu suflet mare.

Atunci, ca şi acum, VOCEA VÂLCII a beneficiat de sprijinul preotului Petre Veţeleanu, care ne-a ajutat cu sfaturi, dar şi cu împărţirea cadourilor către copiii şi familiile care chiar au nevoie de ele.

Un zâmbet, o vorbă bună, o strângere de mână şi un mic cadou sunt suficiente pentru ca unii copii mai puţin norocoşi să se simtă iubiţi şi să creadă în continuare în minunile pe care le poate face Crăciunul.