Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Copiii instituţionalizaţi din Vâlcea au ecologizat Târgul POLOVRAGI

Cel mai mare târg anual din zona Gorj, târgul de NEDEIA de la Polovragi, a ajuns la final. În urma acestui târg s-au adunat tone de gunoaie. Aflându-se în tabăra ECO CIVICA CASTELUL, organizata de Asociaţia Orfanilor din Casele de Copii Vâlcea, peste 60 de copii şi tineri instituţionalizaţi din Centrele de Plasament Vâlcene, au ecologizat zona târgului, împreună cu angajaţi ai Primăriei locale.

Această acţiune face parte din programul taberei şi a fost dusă la bun sfârşit datorită muncii voluntare prestate de copiii şi tinerii din Centrele de Plasament.

Au contribuit logistic ASOCIAŢIA ORFANILOR DIN CASELE DE COPII (organizator) şi partenerii proiectului : Primăria POLOVRAGI, DGASPC Vâlcea, Fundaţia PATER PIO, Fundaţia Inimă pentru Inimă.

Sprijin consistent s-a primit din partea OMV PETROM, care susţine proiectele ecologice precum şi partenerii care au asigurat hrana pentru voluntari: Abator DIANA Rm.Vâlcea, ALBALACT Alba-Iulia, BOROMIR.

Primarul comunei Polovragi, Ştefan Fasuescu, susţine că a rămas impresionat de dorinţa de muncă a copiilor. „Am fost impresionat de munca acestor copii, mai ales că provin dintr-un mediu social defavorabil. M-a surprins această idee venită din partea lor. Sper ca ei să dea un exemplu celor care participă la astfel de târguri sa păstreze curăţenia şi să aibă respect pentru natură. Felicitări Asociaţiei Orfanilor şi celui care îi coordonează, preşedintele Mihai Ghebrea”.

Preşedintele AOCC Vâlcea, Mihai Ghebrea, a spus că asemenea acţiuni sunt organizate în fiecare an. „Este o acţiune pe care an de an Asociaţia noastră o organizează în diverse zone din ţară. Anul acesta am ajuns la Polovragi pentru că aici într-adevăr era nevoie de sprijinul nostru. Mulţumesc tuturor partenerilor care au venit în sprijinul acestui proiect eco-civic. În afară de această acţiune de ecologizare, participanţii la tabăra eco-civică învaţă cum să gătească, să-şi instaleze un cort, să socializeze. Organizăm în fiecare zi diverse concursuri şi activităţi specifice unei astfel de tabere. Este cel mai amplu proiect care vine practic în nevoia acestor copii şi tineri de a se putea desprinde mai uşor de sistemul social, atunci când părăsesc centrele de plasament”.