Deputatul Constantin Rădulescu anunţă că guvernul a demarat acţiunea de atribuire a microbuzelor şcolare pentru localităţile care au nevoie de mijloc de transport la şcoli. Atribuirile s-au făcut în urma solicitărilor administraţiilor publice locale din judeţul Vâlcea. După ce în urmă cu 2 săptămâni, în judeţul Vâlcea a intra suma de 1 milion de lei pe OUG 28 de la Ministerul Dezvoltării, în această săptămână, guvernul României a început repartizarea de microbuze şcolare pentru mai multe primării din Vâlcea. „Am vorbit chiar azi (marţi, 19 mai a.c.), cu domnul primar Horia Horăscu, cel care deja a intrat în posesia unui microbuz pentru transportul copiilor, iar mâine primarii din Stroeşti, Slătioara şi Roeşti vor merge să îşi ridice microbuzele de la Bucureşti. Este o veste bună pentru Vâlcea şi sper că acolo unde vor ajunge, microbuzele să fie de ajutor copiilor”, susţine preşedintele interimar al PSD, Constantin Rădulescu.
Lasă un comentariu