Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

COD GALBEN în judeţul Vâlcea de ploi şi descărcări electrice

În urmă cu puţin timp Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben, valabilă astăzi, în intervalul 9:00 – 10:00, în judeţul Vâlcea, în zonele Râmnicu Vâlcea, Băbeni, Băile Govora, Băile Olănești, Călimănești, Drăgășani, Horezu, Ocnele Mari, Bărbătești, Berislăvești, Budești, Bujoreni, Bunești, Costești, Crețeni, Dăești, Dănicei, Drăgoești, Galicea, Golești, Ionești, Lungești, Măldărești, Mihăești, Mitrofani, Muereasca, Nicolae Bălcescu, Olanu, Orlești, Păusești-Măglași, Prundeni, Runcu, Sălătrucel, Scundu, Șirineasa, Slătioara, Ștefănești, Stoenești, Stoilești, Stroești, Sutești, Tomșani, Vaideeni, Vlădești, Voicești.

În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp. Temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile.