Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Centrul de Permanenţă din Ostroveni – o prezenţă activă în cele două luni de stare de urgenţă

În perioada 16 martie – 14 mai 2020, respectiv pe durata instituirii stării de urgenţă la nivel naţional ca urmare ca pandemiei de coronavirus, Centrul de Permanenţă din Ostroveni a fost o prezenţă activă la nivelul celui mai mare cartier al Râmnicului, asigurând asistenţă medicală în fiecare noapte, între orele 20.00 – 08.00, dar şi în week-end-uri, începând de vinerea, de la ora 20.00, până lunea dimineaţa, la ora 08.00. Astfel, 454 de pacienţi au putut apela la serviciile Centrului în condiţiile de siguranţă stabilite la începutul perioadei: programare la numărul de telefon 0350 802422, respectarea distanţării în sala de aşteptare, dar şi în exteriorul clădirii de pe aleea Teilor nr. 1, purtarea obligatorie a măştii de protecţie şi utilizarea dezinfectanţilor puşi la dispoziţie. Dintre cei 454 de pacienţi, 63 au avut vârste sub 15 ani, 260 de persoane au beneficiat de tratamente sau de pansamente, s-au eliberat 14 trimiteri în ambulatoriu şi s-a solicitat intervenţia ambulanţei în 4 cazuri.
Dincolo de sentimentul de siguranţă pe care existenţa Centrului de Permanenţă îl oferă locuitorilor din Ostroveni (dar nu numai lor), instituţia a fost extrem de activă şi în domeniul informării şi popularizării măsurilor specifice acestei perioade prin intermediul pliantelor, afişelor, dar şi a răspunsurilor oferite de personalul medical la întrebările cetăţenilor.
Centrul de Permanenţă din Ostroveni este o instituţie medicală coordonată de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi de Consiliul Judeţean Vâlcea, a cărei activitate a început la 1 octombrie 2019.