Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Centru social pentru bătrâni, deschis la Călimănești de Arhiepiscopia Craiovei

Proiectul „CENTRU SOCIAL PENTRU BĂTRÂNI ÎN CĂLIMĂNEȘTI, JUDEȚUL VÂLCEA” a fost finalizat cu succes în luna decembrie 2015 de către Arhiepiscopia Craiovei.

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea infrastructurii sociale în regiunea Sud-Vest Oltenia prin crearea premiselor necesare îmbunătăţirii situaţiei populaţiei, în vederea acordării unor servicii sociale și de sănătate de calitate, contribuind astfel la atingerea obiectivului european al coeziunii economice și sociale.

Obiectivele specifice ale proiectului vizează:

v Îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor sociale prin sprijin acordat în mod echilibrat regiunii Sud-Vest Oltenia, pentru asigurarea unui acces egal al populaţiei la astfel de servicii;

v Reabilitarea, reconfigurarea spaţiului și modernizarea clădirii în care va funcționa centrul social pentru bătrâni dezavantajați social, în vedere asigurării accesului egal la servicii sociale și de sănătate care să le îmbunătățească starea.

v Crearea cadrului necesar, menit sa asigure incluziunea socială a bătrânilor dezavantajaţi prin dotarea cu echipamente specifice de baza pentru dezvoltarea lor intelectuală, fizică şi de sănătate;

v Dezvoltarea platformei sociale a Mitropoliei Olteniei – Arhiepiscopia Craiovei;

v Îmbunătăţirea calităţii vieţii bătrânilor cu o situaţie financiară precară;

v Diminuarea efectelor negative şi severe ale sărăciei prin ansamblul de activităţi din cadrul centrului social pentru bătrâni

v Oferirea de informații cu privire la drepturile sociale prevăzute de lege și asigurarea egalității de șanse bătrânilor proveniți din medii sărace, informații furnizate în timpul implementării proiectului și al sustenabilității.

v Dezvoltarea relațiilor de colaborare cu furnizorii de servicii sociale din regiunea Sud-Vest Oltenia, în vederea îmbunătățirii situației grupurilor dezavantajate prin creșterea nivelului calitativ al platformei de servicii sociale promovata de Arhiepiscopia Craiovei, pe o perioadă de 3 ani, ulterior finalizării investiției.

Impactul proiectului la nivel regional va fi acela de îmbunătățire a calității vieții membrilor grupului țintă prin deservirea a 300 de bătrâni in primii 5 ani de operare a investiţiei, după cum ne-a relatat pr. Silviu Ciocșan, din cadrul Biroului Proiecte al Arhiepiscopiei Craiovei.

Cu ocazia finalizarii proiectului, în data de 23.12.2015 a avut loc o conferință de final, conferinţă în care s-au prezentat rezultatele proiectului, impactul socio-economic al finanţării nerambursabile în rândul comunităţii şi al infrastructurii serviciilor sociale în Regiunea Sud-Vest Oltenia.

Sursa de finanțare a proiectului este reprezentată de Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenție 3.2. Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale, Operaţiunea – Modernizarea/extinderea clădirilor pentru înfiinţarea de noi centre sociale. Instituțiile responsabile cu acest program sunt reprezentate de Autoritatea de management – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia în calitate de Organism Intermediar.

Proiectul a fost implementat în perioada mai 2014 – decembrie 2015, în orașul Călimănești, jud. Vâlcea.