Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Centrele de asistenţă socială din comune, cuibuşoare de nebunii pentru primari

Săracii zac pe drumuri, iar aleşii locali petrec pe banii lor în centrele de asistenţă socială înfiinţate pe bani europeni în comune. Scundu, Roeşti, Slătioara, Budeşti, Suteşti şi Fârtăţeşti sunt comunele unde în ultimii ani s-au investit milioane de euro în centre multifuncţionale de zi pentru potenţialii asistaţi din comune. În unele cazuri, edilii-şefi au cerut sprijinul Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru realizarea acestor proiecte, în timp ce în alte părţi, aleşii din fruntea primăriei finanţează din bugetul local existenţa acestor centre chiar dacă nu au vreo cerere din partea cazurilor sociale din comunitate. Mai mult, primarii şi viceprimarii au reuşit să umple structura de personal a centrelor respective cu rude de gradul I, II, III etc.

Centre realizate, bugete ioc

În urmă cu doar 3 ani, primarii din Slătioara şi Roeşti s-au avântat în a solicita fonduri europene pentru îngrijirea cazurilor sociale. Au reuşit să îşi ridice două centre multifuncţionale, dar nu au mai avut bugetul necesar pentru a continua activitatea. „Crearea centrelor de protecţie pentru adulţi ar trebui susţinută şi de autorităţile locale. Autorităţile locale ar trebui să înţeleagă că aceste centre sociale sunt în responsabilitatea lor nu direct în cea a direcţiei judeţene de profil. Am acceptat să ne implicăm în cazurile de la Scundu şi Slătioara,unde autorităţile locale au ridicat aceste centre de asistenţă, dar nu au mai avut bugetul necesar pentru a susţine activitatea. De asemenea, am conlucrat foarte bine cu Primăria Drăgăşani pentru realizarea centrului de zi de asistenţă socială, îngrijire şi recuperare a persoanelor vârstnice”, a declarat directorul DJASPC Vâlcea, Nicolae Badea. Acesta a menţionat că alte centre de zi deschise de autorităţile locale sunt în Budeşti, Suteşti şi Roeşti.

Pentru privilegiaţi

În Budeşti, de exemplu, centrul multifuncţional de servicii sociale Budeşti-Ruda deserveşte conform declaraţiilor edililor 12 copii din zonă, supravegheaţi de 6 angajaţi permanenţi. Proiectul, cu o valoare totală de 1.160.313,58 lei, este destinat asigurării serviciilor de asistenţă, monitorizare şi îngrijire a copiilor şi părinţilor care trec prin situaţii dificile. În acest moment, 12 copii sunt îngrijiţi de către cei şase angajaţi ai centrului. Trei dintre copii sunt ai personalului din Primăria Budeşti, iar centru este condus din postura de director şi administrator de însuşi nepotul primarului Gheorghe Mirea. „În condiţiile în care una dintre problemele majore cu care se confruntă comuna Budeşti, ca de altfel majoritatea comunităţilor rurale din zonă, o reprezintă inexistenţa unei infrastructuri adecvate furnizării de servicii sociale, proiectul, cu o valoare totală de 1.160.313,58 lei, va fi un real sprijin pentru copiii şi părinţii care trec prin situaţii dificile. Bugetul local va trebui însă să suporte cheltuielile anuale de întreţinere a acestuia”, a afirmat Gheorghe Mirea cu ocazia inaugurării centrului.

Consilieri reduşi la tăcere

Fără opoziţie în CL Budeşti, primarul Mirea a reuşit să îşi facă jocurile pentru el şi apropiaţii lui fără să stârnească reacţii adverse din partea aşa zişilor opozanţi.

„Nu am stat să fac eu pe scandalagiul în Consiliul Local. Chiar nu mă interesează cine este deservit de centru respectiv şi cine pe cine a angajat acolo. Timp de cinci ani, centrul va funcţiona din bugetul alocat de către Consiliul Local pentru că aşa este prevăzut în contractul de finanţare cu UE. Ni s-au prezentat nişte date la şedinţa de Consiliu Local de luna trecută, când am aprobat şi bugetul”, a precizat consilierul local PPDD, Octavian Mociofan. Pentru 2014, consilierii locali au aprobat un buget de trei miliarde lei vechi pentru funcţionarea centrului multifuncţional de servicii sociale Budeşti-Ruda. Suma include atât plata serviciilor prestate de personalul angajat, cât şi costurile cu masa copiilor găzduiţi în centru şi costurile estimative pentru utilităţi. În acelaşi timp, localnicii din zonă susţin că puştii nu prea îşi fac veacul pe la centrul de zi, masa fiind servită chiar de către aleşii din executiv şi de personalul aflat în subordinea primarului. Declaraţiile lor sunt susţinute şi de cele ale unor angajaţi din DJASPC Vâlcea. „Sunt localităţi unde centrele de servicii sociale s-au transformat în cantine şi săli de petreceri pentru primari. Da, Budeştiul reprezintă un astfel de caz, la fel şi Suteştiul. Nu sunt cazuri singulare”, a declarat sub protecţia anonimatului, unul dintre angajaţii de la Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.