Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Asociația Mămici din Vâlcea a unit vâlcenii! Haideți să fim în continuare alături de Radu!

Comunitatea cu peste 5.000 mame este pe zi ce trece tot mai unită. Obiectivul lor principal sunt copiii bolnavi și copiii defavorizați din județul Vâlcea. În 4 ani de activitate intensă au adus mii de bucurii.

Acum în atenția lor este cazul băiețelului Radu, vâlceanul de 10 ani, care după 5 intervenții chirurgicale, tumora cerebrală a recidivat și urmează să fie supus la a 6-a operație pe creier la Clinica Necker din Franța, după care urmează radioterapia la Institutul Roussy, dar costul intervenției + tratamentul post operator ajunge la 45.000 EURO.

În doar 3 săptămâni mămicile au unit vâlcenii și împreună au reușit să strângă suma de 33.000 EURO.

O parte din bani, 18.000 EURO, au fost donați în contul părințiilor, de la cunoscuți și vâlceni, 10.000 lei din partea Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, iar 12.500 euro au fost donați în contul Asociației Mămici din Vâlcea și la cele 20 Punctele de Colectare din județ, de la mămici, vâlceni.

2 evenimente organizate la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul, unul cu Dovlecei sculptați, pictați și decorați organizat în colaborare cu Bogdan Țigaret, împreună cu Liga Femeilor Creștin Ortodoxe, Asociația Sănătatea se învață, cu implicarea cadrelor didactice din județ și copiii de la clasele primare, de la Take Ionescu, Pedagogic, Waldorf, a adus în contul lui Radu 8.100 lei.

Un alt eveniment a fost organizat de către Fundația Orpheus, unde copiii au fost animați de Personaje Vesele și încântați de fetițele de la grupul de canto al sopranei Camelia Clavac, în urma căruia s-au strâns 300 euro.

Societățile au avut un mare aport la cumularea sumei pentru băiețelul Radu, având posibilitatea să doneze prin Contract de Sponsorizare impozitul pe profit și astfel sumele contractuale au fost considerabile.

Mai sunt aproximativ 2 săptămâni până la cea de-a 6-a intervenție chirurgicală, timp în care mămicile vor continua să mobilizeze vâlcenii pentru a strânge suma de 12.000 euro care lipsește din cei 45.000 euro.

Vâlceni, să fim cu toții alături de RADU!

Donaţiile pentru Radu pot fi făcute și în contul:
• Drăgan Laura Elena
• Cod client 2540781
• Banca Romanescă SA, Sucursala BROM Râmnicu Vâlcea
• IBAN RO 11 BRMA 0999 100047202621