Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Asistaţii de lux, sistaţi de la ajutorul de încălzire

VERIFICARE. Beneficiarii de ajutor de încălzire vor fi luaţi din nou la control. Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Vâlcea va ancheta 60%  din dosarele depuse pentru ajutorul de încălzire, mare parte dintre ele având înregistrate venituri zero sau sub salariu minim pe economie. Din cei aproximativ 50.000 de beneficiari, peste 7.000 sunt racordaţi la sistemul centralizat de termoficare. Primii verificaţi vor fi cei cu apartamente de lux, cu trei, patru camere, situate în zonele de clasa A, întreţinerea lor necesitând un efort financiar imposibil de realizat de către un şomer sau un asistat social. Mărţişorul vine cu controlul. Aproximativ  60% din cei peste 50.000 de  beneficiari ai ajutorului de încălzire vor fi anchetaţi de asistenţii sociali ai primăriilor, cât  şi de Agenţia Judeţeană de Prestaţii şi Inspecţie Socială Vâlcea, pentru declararea eronată a veniturilor. Vâlcenii care au ,,uitat” să-şi treacă anumite venituri sau bunuri în declaraţii pentru a beneficia de ajutorul statului vor fi obligaţi să  returneze contravaloarea ajutorului social. Conform datelor furnizate de AJPIS Vâlcea, peste 23.000 de vâlceni primesc subvenţie pentru lemne, peste 2.000, pentru gaze naturale, 7.000  beneficiază de ajutor de încâlzire la energia termică în sistem centralizat.  Începând din această lună, 60% dintre aceşti beneficiari vor fi anchetaţi. ,,Avem 23.137 de beneficiari la încălzirea cu lemne, preponderent din mediul rural, la gaze naturale 2419 beneficiari, la energie termică în sistem centralizat avem 7198 de beneficiari. Dintre aceştia 6.934 sunt în Râmnicu Vâlcea, restul provenind din cele trei oraşe Horezu, Călimăneşti şi Olăneşti. Anchetele vor începe foarte curând, imediat după centralizarea datelor, pentru că încă mai primim date de la asistenţii sociali. Mare parte dintre ele au trecute venituri zero şi este foarte greu de crezut că o familie care are un apartament de trei camere îl poate întreţine cu venituri zero. Primăria Râmnicului a fost prima primărie care şi-a redus numărul de beneficiari prin realizarea anchetelor sociale. Modificările legislative i-au speriat într-o măsură apreciabilă pe primari, astfel aproximativ 60% din beneficiarii ajutorului de încălzire vor fi anchetaţi. I-a mai speriat şi prevederea legală referitoare la constituirea şi încasarea debitelor. Acum sunt încolţiţi şi dacă cumva ajutorul de încălzire a fost acordat cu prea multă lejeritate sunt nevoiţi să încaseze debitele şi nu ne mai transmit nouă deciziile de debit ca să le încasăm noi”, a precizat Violeta Niţescu, directorul Agenţia de Prestaţii  Sociale Vâlcea. Datorii de peste 157 miliarde la CET În prezent, CET Govora are de recuperat peste 157 de miliarde de lei vechi pentru apa caldă şi căldura livrate în sistem centralizat persoanelor fizice şi juridice din municipiu: 570 de asociaţii de proprietari sau locatari;  87 de instituţii publice, 112 case particulare şi 620 de agenţi economici. Asociaţiile de proprietari sau locatari din Râmnic se situează în continuare pe primul loc în topul datornicilor cu debite care depăşesc 134 de miliarde de lei vechi. Datoria agenţilor economici către CET Govora a ajuns la 9 miliarde lei vechi. Nici cele 87 de instituţii publice ale  statului nu stau mai bine, acestea înregistrează o datorie de peste 13 miliarde de lei vechi.  CET-ul încearcă de câţiva ani buni să-şi recupereze banii cu ajutorul justiţiei,  pe rolul instanţelor aflându-se 131 de dosare. DANA NEDESCU