Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A venit Moş Nicolae!

• Una dintre cele mai cunoscute legende este a celor trei surori, fetele unui nobil sărac, care, datorită situaţiei financiare precare, nu se puteau mărita. Se spune că însuşi Sfântul Nicolae a ajutat trei sărmane, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era mai mult decât săracă. Tatăl lor plănuia să-şi vândă fetele, crezând că astfel se va chivernisi. Plânsetele şi rugăminţile fiicelor sale nu l-au înduplecat pe bătrânul cu suflet negru. Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinţa sa. Noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se mărite curând. La fel a făcut Moşul şi în următorii doi ani, iar sora cea mijlocie şi apoi cea mică au reuşit să se aşeze la casele lor. De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi nouă, şi în special copiii, primesc daruri, de la Moşul care nu li se arată niciodată.

Sfântul Nicolae s-a născut în Orientul Mijlociu la 350 de mile nord de Bethlehem. Istoria şi legendele legate de Sfântul Nicolae se întrepătrund, dar se cunoaşte cu certitudine că a trăit în secolul al IV-lea, a fost cardinal de Myra (acum aflată pe teritoriul Turciei) şi a fost recunoscut şi onorat ca sfânt începând cu secolul VI. Nu mai puţin de 21 de “miracole” îi sunt atribuite, Sfântul Nicolae devenind cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea pentru semeni, şi în special pentru copii. Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, iar la moartea ambilor părinţi a moştenit întreaga avere, pe care a hotărât să o folosească în scopuri umanitare şi să-i ajute pe cât mai mulţi oameni nevoiaşi. De-a lungul secolelor au apărut poveşti şi legende despre viaţa şi binefacerile Sfântului Nicolae. Toate acestea au ajutat la înţelegerea caracterului extraordinar al acestuia şi de aceea a fost atât de mult îndrăgit şi considerat protector al celor neajutoraţi şi neputincioşi. Una dintre cele mai cunoscute legende este a celor trei surori, fetele unui nobil sărac, care datorită situaţiei financiare precare nu se puteau mărita. Se spune că atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, cel ajuns deja cardinal, Nicolae, a lăsat noaptea, la uşa casei nobilului, un săculeţ cu aur. Povestea s-a repetat întocmai şi când a venit vremea de măritiş pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea şi celei de-a treia fete, nobilul a stat de pază să afle cine-i cel care le-a făcut atâta bine fetelor lui. În noaptea cu pricina, nobilul a stat de pază şi l-a văzut pe cardinal cum a lăsat săculeţul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei, într-o şosetă pusă la uscat şi de aceea a apărut obiceiul agăţării şosetelor de şemineu. Când tatăl fetelor a văzut una ca asta, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, dar bineînţeles că acesta nu a putut fi ţinut. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeţi de aur făcuţi cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur. O altă legendă spune că, după călătoria pe care a făcut-o în Ţara Sfântă, încercând să meargă pe urmele lui Isus, Nicolae s-a întors în ţara lui pe mare. O furtună teribilă s-a abătut pe mare şi corabia stătea gata să se rupă. Nicolae a stat şi s-a rugat la Dumnezeu, iar marinarii au rămas surprinşi de oprirea neaşteptată a furtunii. De atunci, Sfântul Nicolae a devenit patronul marinarilor şi al călătorilor. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, dintre cei 797.725 de cetăţeni români care poartă numele Sf. Nicolae, 513.595 sunt bărbaţi şi 284.130 femei. Din totalul româncelor, 204.566 se numesc Nicoleta, 54.669 – Niculina/Nicolina, 9.628 – Niculiţă/Niculiţa, iar 4.068 – Nicole/Nikole. Printre românii care au ziua onomastică joi se numără şi cei care poartă numele de Nic (26), Nik (24), Lae (17), Niklas (15), Laie (11), Nicolăiţă/Niculăiţă (12), Culae (9) sau Nicholaus (5).

• Andrei BACALU