Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

730 de extracomunitari trăiesc în Vâlcea

Şansa ca străinii proveniţi din afara Uniunii Europene stabiliţi legal în Vâlcea să se integreze mult mai uşor pe piaţa muncii este tot mai mare. Modificarea legislaţiei, propusă de Organizaţia Mondială pentru Migraţie urmează să fie definitivată în acest an. În acest moment, la nivelul bazelor de date ale Biroului de Imigrări, în Judeţul Vâlcea sunt înregistrate 730 de persoane care locuiesc legal şi care provin din ţări precum Pakistan, Iordania, Liban, Turcia sau Republica Moldova. Numărul lor real poate să fie cu mult mai mare dacă ţinem cont că probabil sunt şi fără forme legale. „Există un grup de lucru interministerial care lucrează la această temă. Sperăm ca acum, la următoarea întâlnire pe care o vom avea în luna mai, cu autorităţile locale, la care vor fi prezenţi şi prefecţii din fiecare judeţ, să vedem la ce concluzie s-a ajuns prin modificarea legislaţiei. Trebuie o lege a muncii flexibilă, astfel încât România să beneficieze de pregătirea şi de specializarea acestor oameni care trăiesc în România şi în Vâlcea.”, spune Nicolae Jianu, coordonatorul Centrului de Informare şi Consiliere şi preşedinte la Asociaţia Solidaritatea Umană pentru Străini, prezent într-o vizită de lucru la Prefectura Vâlcea.