Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Valul 4 al pandemiei. Restricții într-o localitate din Vâlcea

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, întruniți în ședință extraordinară la ordinul prefectului Sebastian Fârtat, au aprobat ieri, 30 august 2021, noi măsuri în vederea gestionării pandemiei de COVID-19 în județ, ca urmare a creșterii ratei de incidență cumulată a cazurilor noi de îmbolnăvire în ultimele 14 zile în unele localități din județ.

În momentul de față, în județul Vâlcea, localitatea Valea Mare înregistrează o rată de incidență de 4,68/1.000 de locuitori, începând de astăzi, conform Hotărârii nr. 52 a CJSU Vâlcea, aici urmând să se aplice prevederile Hotărârii Guvernului nr. 826/05.08.2021, referitoare la interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00. Excepție de la această măsură fac persoanele care se deplasează în interes profesional, pentru urgențe medicale și achiziționarea de medicamente, se află în tranzit sau efectuează călătorii care pot fi dovedite prin bilet sau alte modalități de achitare a călătoriei sau se deplasează pentru îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie, situații în care deplasarea în intervalul restricționat trebuie însă justificată fie printr-o declarație pe propria răspundere, fie printr-o adeverinţă de la angajator.

De asemenea, programul de funcționare al operatorilor economici din această localitate în weekend va fi în intervalul orar 05.00 – 18.00, iar activitatea cu publicul în cazul restaurantelor și cafenelelor situate în interiorul clădirilor, precum și la terase este suspendată pe tot parcursul săptămânii.

Aceste măsuri își vor înceta aplicabilitate atunci când incidența va fi mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori.

Facem precizarea că ieri, 30 august a.c., rata de incidență în județ era de 0,19/1.000 de locuitori, pe lângă localitatea Valea Mare care are o incidență de peste 4/1.000 de locuitori, fiind încă două localități – Voineasa și Tetoiu – cu rate de peste 1/1.000 de locuitori. Celelalte 86 de localități din județ au rate de incidență sub 1/1.000 de locuitori, 66 dintre acestea neînregistrând niciun caz nou de îmbolnăvire în ultimele două săptămâni.

Potrivit Hotărârii CJSU Vâlcea de ieri, în situația în care, în perioada următoare, rata de incidență va crește în unele localități, autoritățile locale, operatorii economici, precum și persoanele fizice și juridice din respectivele localități, în funcție de incidența înregistrată, au obligația să pună în aplicare măsurile prevăzute în H.G. nr. 826/2021 în termen de 24 de ore de la publicarea ratelor de incidență pentru fiecare localitate pe site-ul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea, pe cel al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea sau pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului – Județul Vâlcea.

Hotărârile CJSU Vâlcea pot fi consultate pe site-ul ISU Vâlcea: http://www.isuvl.ro/03.%20Interventie/CJSU/Hotarari%20CJSU.html.