Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Testul de sânge care detectează cancerul a fost inventat

Testul Lymphocyte Genome Sensitivity a fost descoperit de o dechipă ce cercetători din Mare Britanie, care investighează pentru dezvoltarea unui test de sânge „universal” pentru detectarea cancerului. Testul s-a dovedit eficient până acum în cazul mai multor pacienți cu melanom, cancer pulmonar și cancer de colon.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, ceea ce face noul test este să măsoare deteriorarea celulelor albe din sânge cu ajutorul razelor ultraviolete de o anumită intensitate. „Celulele albe fac parte din sistemul natural de apărare al organismului. Noi știm că ele sunt supuse unui stres atunci când luptă împotriva cancerului sau a altor boli, așa că ne-am întrebat dacă se poate observa ceva asemănător atunci când sunt supuse unui stres mai mare, prin expunere la raze ultraviolete”, a explicat Diana Anderson, coordonatoarea echipei de la Bradford University.

Cercetătorii britanici au luat probe de sânge de la 208 voluntari, printre care bolnavi de cancer, persoane cu stări precanceroase și persoane sănătoase. Au expus apoi celulele sanguine la lumină ultravioletă și au descoperit o diferență semnificativă de deteriorare între celulele canceroase și cele sănătoase. La persoanele cu cancer, ADN-ul este lezat mai mult de razele ultraviolete decât în cazul persoanelor sănătoase, a precizat Diana Anderson.

Pentru a putea fi considerată validă, metoda trebuie testată și pe alte tipuri de cancer. Ea este însă promițătoare ca instrument de diagnosticare a cancerului şi ar putea avea succes la nivel mondial, în condiţiile în care metodele actuale tind să fie costisitoare și invazive.