Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Spanacul luptă cu kilogramele în plus

Un extract de spanac 100% natural are efecte promițătoare împotriva apetitului exagerat și poate contribui la prevenirea creșterii excesive în greutate. Charlotte Erlanson Albertsson, cercetătoare în medicina nutriției la Universitatea din Lund (Suedia), a dorit să găsească un mod de a încetini digestia, pentru a atenua senzația de foame între mese. Cum ea nu se ocupă decât de molecule sintetice, a decis să-l întrebe pe soțul ei, cercetător specializat în fotosinteză, dacă există o moleculă naturală care poate provoca sațietatea, a explicat universitatea într-un comunicat. Așa a ajuns la tilacoide, structuri ale frunzelor verzi despre care se crede că încetinesc digestia lipidelor, punând la lucru întregul intestin, ceea ce duce la eliberarea suplimentară de hormoni ai sațietății.

Cercetătoarea a ales ca sursă de tilacoide spanacul. „Totuși, nu este suficient să mănânci spanac. Frunzele trebuie mărunțite, filtrate și centrifugate pentru a elibera tilacoidele din celule, pentru că organismul nostru nu le poate separa direct”, se precizează în comunicatul universității. Astfel, 15 persoane care au luat în fiecare dimineață pudră de spanac diluată în apă au afirmat că le-a fost mai ușor să reziste tentațiilor pe parcursul dimineții sau al după-amiezii, dificil de învins pentru cei care vor să-și țină sub control greutatea.

Cei 15 „au constatat că le e mai ușor să se limiteze la trei mese pe zi, în comparație cu grupul de control, care a băut o soluție fără substanța activă”, se menționează în comunicat.