Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PREFECTURA VÂLCEA: Situația COVID-19 din județ. Spitalul Horezu și-a reluat activitatea

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județul Vâlcea, la data de 6 iulie, se prezintă astfel: 930 persoane aflate în autoizolare la domiciliu și 11 persoane diagnosticate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 internate în prezent în unități spitalicești din județ. Totodată, până în acest moment, 41 dintre persoanele diagnosticate în județ cu noul coronavirus au fost declarate vindecate și externate, cinci au decedat, iar alte două persoane se află internate în spitale din alte județe.

La secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea se află în prezent trei pacienți ventilați mecanic, toți transferați dintr-un județ limitrof. De asemenea, în cadrul Spitalului Județean Vâlcea se mai află internate, cu forme ușoare sau asimptomatici, alți trei pacienti din două județe.

În ceea ce privește situația de la Centrul de asistență și îngrijire Zătreni, unde la sfârșitul săptămânii trecute au fost diagnosticați pozitiv 28 dintre beneficiari, precizăm că în urma triajului clinic efectuat de medici în specialitatea Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Vâlcea, s-a decis păstrarea în centru a persoanelor diagnosticate pozitiv, în condițiile în care în afară de o persoană care a fost transportată la o unitate sanitară din județ, toate sunt asimptomatice. Beneficiarii vor rămâne în centru sub supravegherea personalului medical mediu din cadrul centrului. Acestia vor fi coordonați de un medic în specialitatea Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. De asemenea, o echipă din cadrul DSP Vâlcea s-a deplasat la Centrul de îngrijire și asistență Zătreni, unde a făcut urmatoarele recomandări: asigurarea în regim de urgență a unui medic din cadrul DGASPC Vâlcea care să monitorizeze beneficiarii și activitatea personalului sanitar mediu, delimitarea spațiilor pentru beneficiarii pozitivi și cei negativi; completarea personalului centrului; stabilirea activităților centrului în vederea diminuării riscului de răspândire a SARS-CoV-2; asigurarea personalului cu cantități suficiente de echipamente de protecție adecvate îngrijirii beneficiarilor; asigurarea cu dezinfectanți avizați de Ministerul Sănătății, continuarea testării atât a personalului cât și a beneficiarilor conform metodologiei elaborate de Institutul Național de Sănătate Publică – CNSCBT.

Vă informăm, de asemenea, că săptămâna trecută, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a dat aviz favorabil pentru reluarea activității non-COVID la Spitalul Orășenesc Horezu.Această unitate spitalicească va rămâne în continuare spital suport COVID-19, pentru persoanele confirmate pozitiv fiind alocat un etaj al spitalului, cu acces separat față de restul secțiilor.
În prezent, la spitalul din Horezu sunt internate nouă persoane diagnosticate pozitiv (trei din două județe limitrofe), dintre care patru persoane sunt asimptomatice și cinci prezintă forme ușoare de boală, în condițiile în care unitatea sanitară are dedicate 28 de paturi pentru pacienții COVID-19.

Polițiștii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, pe perioada weekendului, sub autoritatea Instituției Prefectului –Județul Vâlcea,fiind efectuate verificări, în echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, polițiști locali, militari ISU și reprezentanți ai DSP și DSVSA, în zonele aglomerate din județ. Obiectivul tuturor acțiunilor din această perioadă este asigurarea siguranței cețățenilor și informarea lor cu privire la măsurile dispuse pentru starea de alertă.

În contextul creșterii numărului de îmbolnăviri, facem apel la toți cetățenii județului să respecte măsurile de protecție sanitară și pe cele de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pe toți cei din jur.