Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ministrul Nicolăescu cere Consiliilor Judeţene să igienizeze spitalele

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a elaborat o scrisoare pentru preşedinţii de Consilii Judeţene, solicitându-le ca împreună, autorităţi centrale şi locale, să vină în sprijinul unităţilor sanitare care se confruntă cu dificultăţi de organizare şi asigurare a unor condiţii optime de curăţenie.

Ministrul Sănătăţii consideră că, indiferent de situaţia sistemul sanitar românesc, în prezent, nesatisfăcător atât pentru pacienţi, cadre medicale, cât şi pentru autorităţi, un standard elementar de curăţenie şi igienă trebuie asigurat de către toţi managerii unităţilor sanitare, fapt care ar demonstra respect atât faţă de profesioniştii din sistem cât şi faţă de pacienţi.

Ministrul Sănătăţii a dispus inspecţiei sanitare de stat realizarea unui control tematic în toate spitalele publice din România în perioada 1 martie – 31 mai 2014, urmând ca rezultatele să fie prezentate la sfârşitul lunii iunie.

Aceste controale au ca scop impulsionarea managerilor de spitale pentru aplicarea corectă a prevederilor legilor sanitare şi efectuarea unor activităţi pentru care este nevoie în primul rând de respect pentru pacienţi, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii.