1

Medicii şi asistenţii, în grevă japoneză timp de trei zile

Grevă japoneză, la asta au recurs angajaţii din sistemul sanitar. Ei vor protesta timp de trei zile, de luni până miercuri, timp în care vor purta banderole tricolore, fără a opri activitatea. Liderul Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, a mărturisit că, în perioada 14 – 16 octombrie, absolut toţi salariaţii din sănătate vor participa la această formă de protest, iar procedurile pentru manifestări au început încă din data de 7 octombrie 2013. Conform calendarului de proteste stabilit, în 2 noiembrie, de la ora 11.00, organizaţiile membre ale Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate vor participa la un marş în Bucureşti, pe traseul Piaţa Constituţiei – Ministerul de Finanţe – Piaţa Victoriei.

Angajaţii din sistemul sanitar vor continua aşadar protestele, deşi premierul Victor Ponta a luat hotărârea, încă din data de 9 octombrie, să constituie o comisie care să analizeze, împreună cu Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, problemele invocate de angajaţii din sistemul sanitar.

Mai mult decât atât, angajaţii din sistemul sanitar au intenţia de a declanşa o grevă generală la începutul lunii noiembrie, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor acestora.

Medicii şi asistenţii cer minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.