Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Inventatorul sângelui artificial, lăsat fără bani de cercetare

Premiat de către autorităţile locale, duminică seara, la Balul Operei din Cluj, inventatorul sângelui artificial, Radu Silaghi-Dumitrescu a atacat în termeni duri clasa politică aflată la putere, dar şi societatea civilă din România. Din punctul de vedere al tânărului cercetător, pasivitatea societăţii civile în faţa îndrumărilor lansate de Academia Română este un lucru de neiertat. „Ignorăm atât de mult ceea ce spune această instituție. Din partea politicienilor poate că este de înțeles, dar din punct de vedere al societății civile este de neiertat”, a spus Radu Silaghi-Dumitrescu. Pe de altă parte, nivelul finanțării necesar cercetărilor pe care le face de câțiva ani pentru crearea sângelui artificial a ajuns în prezent insuficient. „Mai avem de lucru un an sau doi, nu știu cum, nu știu cu ce fonduri, dar noi o să le facem. Nu suntem aici să ne plângem, ci să rezolvăm probleme. Vom avea sângele artificial, făcut de noi sau de alții, dar ne vom strădui să îl avem. Noi avem datoria să încercăm”, a spus Silaghi-Dumitrescu. Potrivit acestuia, în toamna anului trecut Ministerul Cercetării a deschis, sub efectul presiunii mediatice, o linie de finanțare specială pentru acest proiect. Această se dovedeşte a fi însă doar un proiect pus pe hârtie, în multe cazuri echipa de cercetare condusă de Radu Silaghi-Dumitrescu contribuind cu bani din buzunarul propriu pentru a continua lucrările la proiect. „Deocamdată nu avem fizic niciun fond, dar avem promisiuni că vor veni în continuare pe acea linie deschisă de minister. Există greutăți, puteți să-i întrebați pe toți cercetătorii din România, din ianuarie până în aprilie pur și simplu nu există bani. În fiecare an aproape. Nu are rost să insistăm. Suntem doar pe dorința noastră de a lucra. Noi ne facem treaba așa cum putemMateriale mai avem rămase pe stoc, mai împrumutăm uneori, dar toate acestea merg foarte încet, toate acestea sunt improvizații și sunt motivul pentru care, spuneam de mai multe ori, este foarte posibil să vă pună sângele artificial pe masă altcineva și nu noi”, a afirmat cercetătorul.