Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea au fost confirmate de la începutul pandemiei și până în prezent 1080 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2.
În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 91 de persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 45 sunt asimptomatice și cu forme ușoare, 42 au forme medii și 4 sunt internate în secția ATI.
În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din Vâlcea 15 persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2.
Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 323 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei.
În județ, în baza definiției de caz și a protocolului medical, până la această dată, au fost realizate 11.362 de teste. Astăzi au fost înregistrate și 281 de rezultate negative.
În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 65 de decizii de izolare și 76 de decizii de carantină, în prezent, 449 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 160 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu). În ultima perioadă, au fost închise trei focare de infecție cu virusul SARS-CoV-2,întrucât nu au mai apărut alte cazuri într-un interval de 14 zile de la ultimele cazuri înregistrate.
Lasă un comentariu