Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DSP VÂLCEA: Două persoane infectate COVID-19, dintre care una ventilată mecanic, de la SJU Vâlcea, au fost aduse dintr-un județ vecin

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județul Vâlcea, la data de 29 iunie, se prezintă astfel: 14 persoane în carantină instituționalizată, 1.291 persoane aflate în autoizolare la domiciliu și 11 persoane diagnosticate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2i nternate în prezent în unități spitalicești din județ.

Până în acest moment, 36 dintre persoanele diagnosticate în județ cu noul coronavirus au fost declarate vindecate și externate, cinci au decedat, iar o altă persoana se află internată într-un spital din alt județ.

În ultimele 24 de ore a fost înregistrat un caz nou de infectare cu virusul SARS-CoV-2, fiind vorba de o persoană care în prezent se află internată în spital cu o formă ușoară a bolii. În momentul alterării stării de sănătate, persoana respectivă s-a testat în cadrul unui laborator de analize medicale din județ, iar rezultatul testului a fost pozitiv. DSP Vâlcea a identificat contacții apropiați și acestora le-a fost aplicată măsura de izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.

De asemenea, ieri, într-o unitate dedicată din județ au fost aduse două persoane diagnosticate pozitiv dintr-un județ limitrof, una dintre acestea fiind, potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, ventilată mecanic.

Precizăm că, începând cu data de 24 iunie 2020, prin Ordinul Ministrului Sănătății nr.555/2020, persoanele depistate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 care sunt asimptomatice sunt externate după minim 10 zile de internare, cu obligația respectării măsurii de autoizolarepentru 14 zile. În acest sens, în ultimele 24 ore, din unitățile spitalicești din județ au fost externate două persoane.

Polițiștii și jandarmii vâlceni au continuat acțiunile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19, desfășurând în perioada 26-28 iunie, 83 de misiuni specifice pentru a se asigura că sunt respectate măsurile impuse în această perioadă. Au fost verificate zilnic peste 1.400 de persoane și circa 170 de societăți comerciale, în urma acestor verificări fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale cu o valoare de peste 10.000, pentru nereguli constatate la agenții economici, două amenzi, în valoare totală de 2.000 de lei, pentru cetățenii care nu au respectat măsura izolarii la domiciliu și 37 de sancțiuni pentru cei care au fost surprinși că nu purtau măști de protecție în spațiile închise, sancțiuni a căror valoare se ridică la peste7.000 de lei.