Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DSP VÂLCEA: 21 de focare SARS-CoV-2 active în județ

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 12.012 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 172 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 23 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 134 au forme medii și 15 sunt internate însecția ATI.

În acest moment, în județ, sunt 21 focare de SARS-CoV-2, în centre rezidențiale, la agenți economici, unități de învățământ, o unitate sanitară și în cadrul instituțiilor publice.

Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 7.836 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit decătre DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 48.815 teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 33.295 teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2.

În total au fost realizate 82.110 de teste în județul Vâlcea.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 55 de decizii de izolare și 35 de decizii de carantină, în prezent, 480 persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 314 persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Menționăm ca datele sunt în continuă dinamică.

Având în vedere creșterea numărului de cazuri de persoane confirmate cu virusulSARS-CoV-2 în ultima perioadă, recomandăm cetățenilor precauție, evitarea spațiilor aglomerate și a deplasărilor inutile, spălarea/dezinfectarea cât mai frecventă a mâinilor și purtarea măștii de protecție.