Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DSP VÂLCEA: 11 persoane confirmate pozitiv COVID-19 se află internate în secția ATI

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea au fost confirmate, de la începutul pandemiei și până în prezent, 4.888 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 51 au decedat. Persoanele decedate se aflau în evidență și cu alte afecțiuni medicale.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 191 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 42 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 138 au forme medii și 11 se află internate în secția ATI.

La momentul actual, în județ, sunt active 59 de focare de SARS-CoV-2, în centre rezidențiale, unități sanitare, la agenți economici, cluburi sportive și în cadrul instituțiilor publice. În cadrul focarelor au fost făcute recomandări privind efectuarea curățeniei, dezinfecției cu o firmă de specialitate autorizată sanitar, aerisirea spațiilor după un program stabilit, purtarea echipamentului de protecție standard.

În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din Vâlcea șapte persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2.

Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 2.062 din cele internate în
unități sanitare de la începutul pandemiei.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 23.956 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportarilor laboratoarelor de analize au fost recoltate în regim screening și contra cost un număr de 16.219 teste în vederea identificarii virusului SARS-CoV-2.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 121 de decizii de izolare și 123 de decizii de carantină, în prezent, 907 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 620 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Menționăm ca datele sunt în continuă dinamică.

Având în vedere numărul crescut de persoane confirmate cu virusul SARS-CoV-2 a căror stare de sănătate a necesitat internarea în unitățile sanitare de pe teritoriul județului Vâlcea, recomandăm cetățenilor precauție, evitarea spațiilor aglomerate și a deplasărilor inutile, spălarea/ dezinfectarea cât mai frecventă a mâinilor și purtarea măștii de protecție.

De asemenea, vă reamintim că pentru informații despre COVID-19 și despre măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii infectărilor cu virusul SARS-COV-2, puteți apela următoarele numere de telefon ale Direcției de Sănătate Publică Vâlcea :
CALL CENTER – 021 414 44 50, program Luni – Joi 08:00 -16:30 și Vineri 08:00 – 14:00;
0758 061 438, disponibil non-stop;
0250 747 720, program Luni – Joi 08:00 -16:30 și Vineri 08:00 – 14:00.