Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Dinți frumoși, copii sănătoși”

Rotary Club Râmnicu Vâlcea a demarat cea de-a treia etapa 2018-2021 a proiectului districtual „Dinți frumoși, copii sănătoși”, constând în examinarea stării de sănătate dentară pentru evaluarea indicelui de carie dentară a copiilor din școlile vâlcene, dar și distribuirea de periuțe și pastă de dinți, împreună cu flyere despre periajul corect al danturii.

Cea de-a treia etapa a Proiectul „Dinţi frumoşi, copii sănătoşi” se desfășoara în 3 județe pilot: Arad, Timisoara și Vâlcea prin intermediul Cluburilor Rotary District 2241, cu acordul ministerelor Sănătăţii şi Educaţiei şi partenerii externi: Cluburile Rotary din Suedia şi compania Colgate România iar obiectivul major este de a deveni Program national de sănătate de preventie dentară.

Proiectul are ca obiectiv scăderea indicelui de carie dentară sub 10% la copii cu vârste cuprinse între 6-12 ani, conștientizarea importanței igienei orale în rândul celor mici, a învățătorilor și părinților acestora, precum și deprinderea unor obiceiuri alimentare cât mai sănătoase. Un rol important în prevenirea cariilor dentare constă în formarea şi cultivarea interesului pentru problematica sănătății dinților, cunoașterea tehnicilor corecte de periaj dentar și utilizarea normelor de igienă orală pentru corectarea deprinderilor greşite.

La Râmnicu Vâlcea, Proiectul „Dinți frumoși, copii sănătoși”, a fost implementat de către Ani Antonescu cu sprijinul benevol al medicilor stomatologi: Duma Geosepina, Curti Sanda, Neagoe Andreea, Preda Lucia, Genoiu Sandra și al asistentelor: Felicia Găman, Râpan Nicoleta și Vlasceanu Bianca.

Peste 400 de copii din mediu urban de la școlile : Școala Gimnazială Nr.1 „Take Ionescu”, Școala Gimnazială Nr.2 „I.GH. Duca”, Școala Gimnazială Nr.10, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Liceul Sanitar ,,Antim Ivireanu”, Colegiul National „Mircea cel Batran”, Scoala Gimnazială nr.13 si 150 de copii din mediul rural de la scolile : Bunesti, Pietrari, Vaideeni, Gura Vaii, Muireasca, Vladesti si Pausesti Maglasi au beneficiat de o lecție importantă a iegienei orale, dar și de consultații gratuite.

Rotary Club Râmnicu Vâlcea le mulțumește pentru implicare și colaborare directorilor de școli, cadrelor didactice, medicilor stomatologi, asistentelor, și în special doamnei dr. Ani Antonescu, care a reușit să implementeze cu succes acest proiect districtual.